Home » D:News » Dorinţa de a cuceri Everestul duce la formarea unor cozi de sute de persoane (VIDEO)

Dorinţa de a cuceri Everestul duce la formarea unor cozi de sute de persoane (VIDEO)

Dorinţa de a cuceri Everestul duce la formarea unor cozi de sute de persoane (VIDEO)
Publicat: 26.05.2012
Peste 200 de alpinişti vor încerca să cucerească Everestul în acest weekend, supunându-se riscului provocat de aglomerarea de persoane de pe munte la doar o săptămână după ce 4 alpinişti au murit.

Alpiniştii se înghesuie pe cel mai înalt munte din lume pentru a profita de perioada de primăvară, ideală pentru căţărat piscul de 8.848 de metri. Acestea sunt singurele săptămâni în care curenţii de aer puternici, ce se dezlănţuie în restul anului asupra muntelui, se domolesc. 

În weekendul trecut 150 de alpinişti au cucerit cel mai înalt vârf de pe Terra înainte ca o furtună puternică să se abată asupra muntelui. 

Numărul mare de persoane ce încearcă să urce pe munte face căţărarea chiar mai periculoasă decât este în mod normal. Cele 4 morţi înregistrate săptămâna trecută au făcut ca numărul total al victimelor făcute de Everest să se ridice la 220, dintre care jumătate s-au înregistrat în ultimii 20 de ani.

„Două sute de oameni care încearcă să urce pe munte într-un singur weekend mi se pare prea mult. Douăzeci şi cinci sau chiar treizeci pe zi sunt OK, dar 200 este prea mult”, a declarat Pemba Dorje, şerpaşul care deţine de 8 ani recordul pentru cea mai rapidă escaladă pe Everest.

„Când sunt atât de mulţi oameni pe munte, există un număr foarte mare care aşteaptă şi aşteaptă. Petrec apoi prea mult timp aşteptând şi ajung să sufere de degerături. Este periculos să stai să aştepţi pe Everest. De asemenea, o altă mare problemă este atunci când rămân fără oxigen”, a mai spus Pemba Dorje.

Nima Nuru Sherpa, de la Asociaţia de Alpinism a Nepalului, afirmă că numărul tot mai mare de expediţii comerciale este unul dintre motivele pentru aglomerarea de pe munte. „Motivul pentru aceste «blocaje în trafic» sunt faptul că sute de alpinişti vin aici şi nu putem spune «aceşti 10 alpinişti pot urca» şi «voi, alţi 10 alpinişti, nu puteţi urca». Toată lumea vrea să ajungă pe vârf, dar există un număr tot mai mare de expediţii comerciale. Sunt tot mai puţini alpinişti veritabili, iar numărul expediţiilor comerciale creşte”, a declarat Nima Nuru.

Clienţii plătesc aproximativ 25.000 de dolari organizatorilor expediţiilor, la care se adaugă costul permisului de escaladă, care poate costa între 10.000 şi 25.000 de dolari. Nima Nuru Sherpa afirmă că membrii acestor expediţii ignoră tot mai des sfaturile şerpaşilor atunci când aceştia le recomandă să se întoarcă.

Pentru guvernul nepalez, muntele Everest reprezintă o sursă importantă de venit, astfel că oficialii din Kathmandu încearcă să liniştească îngrijorările referitoare la supraaglomerare.

De la prima cucerire a Everestului, reuşită pe 29 mai 1953 de Sir Edmund Hillary şi Tenzing Norgay, aproximativ 10.000 de persoane au încercat să urce pe cel mai înalt vârf de pe Terra, dintre care aproape 4.000 au reuşit să ducă misiunea la bun sfârşit.

Iată cum arată „cozile” de pe Everest:

Sursa: AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere