Home » D:News » Un telescop trece de la spionaj la cercetarea energiei negre

Un telescop trece de la spionaj la cercetarea energiei negre

Un telescop trece de la spionaj la cercetarea energiei negre
Publicat: 07.06.2012
După ce a primit două telescoape performante din partea Departamentului pentru Apărare a SUA, NASA plănuieşte să studieze energia neagră care accelerează expansiunea Universului.

Iniţial, telescoapele au fost create pentru spionaj pe Pământ, dar Pentagonul a decis că nu mai este nevoie de ele şi, în ianuarie 2011, le-a donat celor de la NASA. Acum, agenţia spaţială a declarat că plănuieşte să utilizeze unul dintre telescoape în misiunea Wide-Field Infrared Survey Telescope (WFIRST). Câmpul său larg de vizualizare este ideal pentru misiune, având capacitatea de a explora supernove (foto) care pot dezvălui informaţii cu privire la influenţa energiei negre, prin analizarea luminii emise de ele şi a modului în care aceasta a fost modificată prin expansiunea universului.

În 2010, Consiliul Naţional de Cercetare al SUA a declarat că WFIRST este o prioritate în acest deceniu. Cu toate acestea, costurile Telescopului Spaţial James Webb au pus viitorul misiunii sub semnul întrebării şi au dus la amânarea lansării pentru anul 2024.

Mulţumită donaţiei, NASA speră ca data de lansare a misiunii să se stabilească pentru anul 2020. Cu toate acestea, nu se ştie dacă darul primit de la Departamentul Apărării va reduce cu mult costurile misiunii, estimate anterioară la 1,6 miliarde de dolari.

Noul telescop va fi poziţionat pe o orbită geosincronă, nu la depărtarea de aproximativ 1,5 milioane de kilometri de Pământ, cum se plănuise iniţial, iar procesul de construire a instrumentelor pentru colectarea datelor va continua.

Sursa: New Scientist

Sursa foto: NASA/ESA

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase