Home » D:News » Secretul unei prognoze meteo perfecte se află în buzunarul nostru

Secretul unei prognoze meteo perfecte se află în buzunarul nostru

Secretul unei prognoze meteo perfecte se află în buzunarul nostru
Publicat: 06.07.2012
Telefoanele mobile inteligente din ziua de astăzi sunt dotate cu un număr tot mai mare de senzori, ce permit nenumărate utilizări greu de imaginat până de curând. Spre exemplu, senzorii GPS şi busolă sunt folosiţi în aplicaţiile de tip „augmented reality” pentru a oferi o nouă perspectivă asupra oraşelor, iar senzorii din sistemele Wi-Fi şi Bluetooth permit cartografierea locaţiilor din interiorul clădirilor, unde GPS-ul nu poate fi folosit.

Michael Halbherr, vicepreşedinte executiv al departamentului Localizare şi Comerţ din cadrul Nokia, crede că telefoanele mobile inteligente vor include cât de curând un nou set de senzori electronici care vor revoluţiona lumea în care trăim: senzori de umiditate şi de presiune atmosferică.

„Vom putea concepe previziuni meteo extraordinar de precise dacă senzorii din telefoanele mobile ar înregistra aceste date”, a declarat Halbherr. Astăzi, meteorologii colectează aceste date de la staţii meteo disparate, limitându-le capacitatea de a produce prognoze exacte. Dacă milioane de telefoane mobile ar transmite în direct date despre presiunea atmosferică şi despre umiditatea aerului, însoţite de date referitoare la geolocaţie, atunci predicţiile meteo ar putea deveni mult mai exacte decât sunt astăzi.

Halbherr afirmă că telefoanele mobile reprezintă o soluţie pentru mai multe probleme ale societăţii. De exemplu, acestea ar putea fi cheia rezolvării blocajelor în trafic. Dacă fiecare telefon ar transmite către un punct central datele colectate de accelerometrul său referitoare la viteza şi direcţia de deplasare, acest lucru ar permite identificarea tiparelor de trafic, iar informaţiile ar putea fi redirecţionate spre sistemul de navigare al maşinilor, eliminând astfel blocajele.

Specialistul susţine că datele personale aparţin consumatorilor, fiind alegerea lor dacă doresc să le împărtăşească sau nu, însă dacă un număr mare de utilizatori aleg să partajeze aceste date, acestea ar trebui fi folosite.

Sursa: GigaOM

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase