Prima pagină D:News

Visul oricărui „ciocoholic”: ciocolata sănătoasă, cu puţine grăsimi

Redactia Descopera.ro | 08.16.2012 | ● Vizualizări: 623
ciocolata cu suc de fructe     no tags + zoom
Galerie foto (1)

Chimiştii din cadrul Universităţii din Warwick afirmă că au inventat un nou baton de ciocolată foarte sănătoasă, în care au înlocuit grăsimile cu suc de fructe.

Noua alternativă sănătoasă conţine cu până la 50% mai puţine grăsimi, comparativ cu ciocolata obişnuită.

"Oricine iubeşte ciocolata, dar cu toţii ştim că multe mărci de ciocolată sunt bogate în grăsimi dăunătoare organismului uman. Cu toate acestea, tocmai grăsimile sunt responsabile de acele însuşiri care atrg oamenii - textura ciocolatei şi felul în care se topeşte în gură. Am descoperit o metodă prin care ciocolata îşi va păstra toate aceste proprietăţi, dar va fi mult mai sănătoasă, deoarece am înlocuit grăsimile cu sucuri de fructe. Studiul nostru reprezintă un nou început pentru producerea unei ciocolate mai sănătoase. Am descoperit procesele chimice care stau la baza proprietăţilor ciocolatei, iar acum sperăm că industria alimentară va adopta metodele noastre pentru a produce în masă ciocolată delicioasă cu conţinut mic de grăsimi", declară dr. Stefan Bon din cadrul departamentului de chimie alimentară al Universităţii din Warwick.

Cercetătorii au reuşit să extragă cu succes o mare cantitate de unt de cacao şi grăsimi din lapte, prezente în multe sorturi de ciocolată, înlocuindu-le cu picături microscopice de suc de fructe, cu diametrul mai mic de 30 microni. Cercetătorii au infuzat astfel suc de portocală şi fructe de pădure în tablete de ciocolată neagră, cu lapte sau albă, folosind o metodă specială denumită emulsionarea Pickering.



E drept, ciocolata astfel obţuinută are un oarecare gust de fructe, dar cercetătorii preconizează să experimenteze şi cu apă plus o cantitate mică de acid ascorbic (vitamina C) pentru a menţine gustul de ciocolată adevărată.

Sursa: Daily Mail

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI