Home » Istorie » Cum a fost condamnat la moarte Dostoievski şi scăpat în ultimul moment

Cum a fost condamnat la moarte Dostoievski şi scăpat în ultimul moment

Cum a fost condamnat la moarte Dostoievski şi scăpat în ultimul moment
Publicat: 16.11.2022
La 16 noiembrie 1849, un tribunal rus l-a condamnat pe Fiodor Dostoievski la moarte. În ultimul moment execuţia a fost amânată.

Feodor Mihailovici Dostoievski (n. 11 noiembrie 1821 – 9 februarie 1881) a fost unul din cei mai importanţi scriitori ruşi, operele sale având un efect profund şi de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei şi teologiei secolului al XX-lea. Cele mai cunoscute creaţii ale sale sunt cele patru mari romane, Crimă şi pedeapsă, Idiotul, Fraţii Karamazov şi Demonii, precum şi nuvela Însemnări din subterană.

 

 

Dostoievski s-a născut în Moscova şi a făcut cunoştinţă cu literatura de la o vârstă fragedă, prin intermediul basmelor şi legendelor scrise de autori ruşi şi străini. După ce mama lui moare în 1837 de tuberculoză, el şi fratele său Mihail sunt trimişi de tatăl lor, un chirurg militar în retragere şi extrem de sever, la Institutul de Inginerie Militară Nikolaiev din Sankt Petersburg. În această perioadă, au început crizele de epilepsie.

După absolvire, a lucrat ca inginer proiectant, dar obişnuia să traducă cărţi pentru a-şi suplimenta fondurile. În 1846 are un succes uriaş cu primul său roman, Oameni sărmani, şi se face remarcat de criticul şi filozoful Vissarion Belinski.

Dostoievski a fost arestat şi închis în 1849 pentru activităţi antistatale împotriva ţarului Nicolae I. Pe 16 noiembrie 1849, a fost condamnat la moarte pentru participarea la întrunirile unui cerc de tineri fourierişti (condus de Mihail Petraşevski), în cadrul cărora se purtau discuţii subversive. Se pare că la cercul din 1849 acesta ar fi rostit o poezie de-a lui Puşkin împotriva robiei, la care unul dintre ascultători ar fi replicat că robia nu poate cădea decât prin revoluţie. La auzul acestor cuvinte, Dostoievski a exclamat „Fie şi revoluţie!”.

Pe 22 decembrie 1849, scriitorul este dus în faţa plutonului de execuţie, împreună cu alţi 29 de camarazi. Îmbrăcat doar în halat, pe un frig groaznic, Dostoievski sărută crucea, se închină, dar refuză să se împărtăşească. Chiar înaintea comenzii de a trage, un ofiţer aduce un ordin de-al împăratului de a comuta pedeapsa la muncă silnică şi armată corecţională în Siberia. În această perioadă, pe fondul terorii la care era supus de către maiorului Krivţov, s-au acutizat atacurile de epilepsie.

După eliberarea sa, în 1854, a fost obligat să se înroleze ca soldat, iar apoi a lucrat ca scriitor şi jurnalist. A întreprins mai multe călătorii în Europa şi a dezvoltat o dependenţă pentru jocurile de noroc care l-au sărăcit. Pentru o vreme, a trebuit să se umilească împrumutând bani de la cunoştinţe sau amanetând bunuri, dar în cele din urmă a devenit faimos datorită cărţilor sale. Spre sfârşitul vieţii a locuit la Sankt Petersburg şi a avut o orientare conservatoare, naţionalist-ortodoxă şi pro-ţaristă. Ziarul Jurnalul unui scriitor, pe care l-a scris şi editat prin forţe proprii, i-a consolidat imaginea de corifeu al lumii cultural-politice ruse.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 16 noiembrie:

1717 – S-a născut Jean Le Rond d`Alembert, matematician, filosof şi scriitor, coautor şi editor al faimoasei „Enciclopedii franceze”, alături de Diderot (m. 29 octombrie 1783)

1766 – S-a născut Rodolphe Kreutzer, violonist şi compozitor, căruia Beethoven îi dedică „Sonata pentru pian şi vioară, Opus 47”, cunoscută ca „Sonata Kreutzer” (m. 6 ianuarie 1831)

1816 – S-a născut poetul Andrei Mureşanu, unul dintre fruntaşii Revoluţiei române de la 1848, autorul poemului „Deşteaptă-te, române!”, devenit dupa 1989 imnul naţional al României (d. 12 octombrie 1863).

1897 – S-a născut regizorul de teatru şi film Ion Şahighian (m. 11 martie 1965)

1903 – S-a născut Dumitru Stăniloaie, profesor de teologie, membru al Academiei Române, considerat unul dintre cei mai de seamă gânditori creştini, fost deţinut politic (m. 4 octombrie 1993)

1945 – A fost fondată Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), instituţie specializată a ONU

1960 – A încetat din viaţă actorul Clark Gable, cel ce a rămas în istoria cinematografului mondial prin interpretarea rolului Rhett Butler din filmul „Pe aripile vântului” (n. 1 februarie 1901)

1994 – Helmut Kohl este investit în funcţia de cancelar al Germaniei reunificate

1997 – Fostul secretar general al ONU, Boutros Boutros- Ghali, a fost ales primul preşedinte al organizaţiei ţărilor francofone

2001 – A încetat din viaţă Tommy Flanagan, pianist şi compozitor de jazz (n. 16 martie 1930).

2004 – Consilierul prezidenţial american pentru securitate, Condoleezza Rice, a fost numită oficial în funcţia de secretar de Stat, în locul lui Colin Powell.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase