Home » Istorie » Bulgarii au ceva unic în Europa. Cel mai mare mormânt comun cu ”vampiri” descoperit până în prezent

Bulgarii au ceva unic în Europa. Cel mai mare mormânt comun cu ”vampiri” descoperit până în prezent

Bulgarii au ceva unic în Europa. Cel mai mare mormânt comun cu ”vampiri” descoperit până în prezent
Publicat: 03.07.2016
Astfel de înmormântări sunt unice în întreaga Europa.

Anul viitor, în cadrul Muzeului Deultum de lângă oraşul bulgăresc Sredeţ, va fi expus cel mai mare mormânt comun care a aparţinut unor „vampiri”.

Expoziţia conţine scheletele a 17 tineri, care au fost înmormântaţi după un ritual în care cadavrele erau ţintuite în cuie din fier.

Potrivit primarului oraşului, Ivan Jabov, astfel de înmormântări sunt unice în întreaga Europă, în special pentru această perioadă timpurie – secolul IV după Hristos.

Expoziţia va atrage un număr mare de turişti, cu atât mai mult cu cât fosta colonie romană descoperită aici este una dintre cele mai interesante din Europa.

Pentru perioada creştină timpurie din Bulgaria, înmormântările de „vampiri” sunt un lucru obişnuit. Oamenii se temeau că, dacă nu-i ţintuiau în cuie pe cei morţi, aceştia se vor ridica şi îi vor urmări. Morminte similare au mai fost descoperite şi în alte locuri din Bulgaria.

Sursa: Rador

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase