Home » Istorie » Originea formei clădirii Pentagonului. De ce Roosevelt l-a vrut în ”Fundul Iadului”

Originea formei clădirii Pentagonului. De ce Roosevelt l-a vrut în ”Fundul Iadului”

Originea formei clădirii Pentagonului. De ce Roosevelt l-a vrut în ”Fundul Iadului”
Publicat: 06.08.2016
Clădirea Pentagonului a fost costruită între anii 1941-1943.

Nu este o noutate pentru nimeni faptul că Pentagonul a fost denumit după forma pe care clădirea Departamentului de Apărare o are. Puţini ştiu însă care este originea formei acestei structuri impozante. 

În vara anului 1941, americanii preconizau deja că urmează să intre în război. La acea vreme, secţiile Departamentului de Război al SUA, precursorul actualului Departament de Apărare, funcţionau în mai multe locaţii din Washington D.C. Cu toate acestea,  în momentul în care generalului Brehon Burke Somervell i s-a cerut să extindă compartimentele, el nu a optat pentru construirea unei noi clădiri, aşa cum era planificat iniţial, ci a decis că este cel mai bine să se realizeze o singură structură, care să adăpostească toate secţiile Departamentului. 

În iulie 1941, Somervell a ordonat echipei sale să vină cu un plan de construcţie pentru o clădire în care urmau să îşi desfăşore activitatea  40.000 de angajaţi. Mai mult decât atât, clădirea trebuia să dispună de 10.000 de locuri de parcare şi să nu aibă mai mult de patru etaje. Generalul le-a oferit subordonaţilor săi numai 4 zile pentru a finaliza planul. 

Proiectanţii şi-au dat seama că proiectul clădirii nu poate fi transpus în realitate în Washington D.C. şi au hotărât că aceasta trebuie construită pe locul unde se afla Arlington Farm, un centru de agricultură experimentală aflat în administrarea statului american. Pentru că terenul unde urma să fie ridicată construcţia avea forma unui pentagon, arhitectul George Edwin Bergstrom a decis că şi viitoarea clădire a Departamentului de Apărare trebuia să aibă forma unui poligon cu cinci laturi. 

Amplasarea clădirii Pentagonului în zona Arlington Farm a fost întâmpinată însă cu rezistenţă atât de preşedintele Comisiei de Arte Frumoase, cât şi de cel al Comisiei Naţionale de Planificare a Parcurilor. În acest sens, Gilmore D. Clarke spunea că structura va bloca vederea asupra oraşului Washington D.C., pe când Frederic A. Delano se opunea spunând că planul va crea probleme pentru traficul din regiune. 

Ca răspuns la presiunile exercitate de opozanţii planului, preşedintele Roosevelt a trimis Senatului o scrisoare în care cerea ca structura să fie construită la dimensiuni mult mai mici. Senatorii nu au luat însă în calcul dorinţa şefului de stat şi au aprobat proiectul de amplasare a sediului Departamentului de Război în forma iniţială şi în spaţiul menţionat la început. Dezamăgit de faptul că Senatul nu i-a luat în considerare propunerea, Roosevelt a ordonat construirea Pentagonului la sud de Arlington Park, în zona cunoscută sub numele ,,Fundul Iadului”. 

În noua locaţie, forma pentagonală a clădirii nu mai era necesară, însă proiectanţii au decis să o păstreze. Printre motivele alegerii lor, specialiştii au menţionat scurtarea timpului în care ai parcurge zonele interioare ale construcţiei cu 30-50% faţă de situaţia în care clădirea ar fi fost proiectată în formă rectangulară. 

Piatra de temelie a clădirii Pentagonului a fost pusă la 11 septembrie 1941. La exact 60 de ani după aceea, construcţia avea să fie martora unuia dintre cele mai devastatoare atacuri teroriste desfăşurate pe teritoriul Statelor Unite. Structura a fost inaugurată la data de 15 ianuarie 1943. 

Sursa: livescience.com

Vă mai recomandăm şi: Pentagonul a creat primul „Transformer” (VIDEO)

                                             Pentagonul cultivă “organisme sintetice” nemuritoare

                                             Uluitor: cercetătorii de la Pentagon au creat o „gaură” în timp!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase