Povestea celui mai longeviv rege din istoria României

Este unul dintre puţinii foşti şefi de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunţat mai târziu), scrie Ziarul Financiar.

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunţase în decembrie 1925 la tron şi rămăsese în străinătate, potrivit Wikipedia.

• De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?
• Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai

Minor fiind, atribuţiile regale erau îndeplinite de o regenţă, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieţii politice, întoarcerea inopinată şi ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistenţă. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia.

Deoarece Mihai avea doar 6 ani şi nu putea guverna, o regenţă a fost formată din principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand şi unchiul lui Mihai), patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărăţeanu, consilier la Curtea de Casaţie). Este notabilă absenţa Reginei Maria din regenţă, una din figurile de autoritate de până atunci. Jurământul a fost depus în faţa parlamentului de noul rege şi de regenţă pe data de 20 iulie 1927.

În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discreţionare generalului Ion Antonescu, care i-a impus sa abdice in favoarea fiului sau. Mihai (în vârstă de 18 ani) a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituţie (abrogată la acea dată) şi fără votul de aprobare al parlamentului (suspendat, redeschis abia în 1946). În schimb, Mihai a fost încoronat cu Coroana de Oţel şi uns rege de patriarhul României, Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din Bucureşti imediat după abdicarea lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, mai scrie Wikipedia.

Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi şeful suprem al armatei şi de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „Conducător”.

Regele Mihai I, în calitate de mareşal şi comandant suprem al armatei române, a fost decorat prin jurnalul Consiliului de Miniştri din 8 noiembrie 1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului Mihai Viteazul, fiind singurul deţinător în această situaţie, alături de mareşalul Ion Antonescu.

Regele şi Regina s-au cunoscut pentru prima oară în Londra în 1947, cu ocazia căsătoriei principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh. Regele Mihai I i-a cerut mâna principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o săptămână de la prima lor întâlnire. Devotamentul faţă de ţară, simţul datoriei şi sprijinul logodnicei sale l-au determinat pe rege să se întoarcă în România după încoronarea reginei Elisabeta.

A urmat abdicarea forţată din 30 decembrie 1947, astfel încât Regina Ana a călcat pe pământ românesc abia la sărbătoarea de Paşti din 1992.

Căsătoria Regelui Mihai I şi a Reginei Ana a marcat şi începutul unui exil de 44 de ani. Nunta a avut loc pe 10 iunie 1948, în Grecia, la invitaţia regelui Pavlov şi a reginei Frederica ai Greciei. La ceremonie au fost prezenţi, printre alţii, regina-mamă Elena a României, principele Erik al Danemarcei, unchiul reginei Ana, şi rude din partea familiilor de Hanovra şi Hesse. Regina Sofia a Spaniei şi regele Constantin al elenilor, prezenţi la nunta de diamant din 10 iunie 2008, au fost paji la nunta regelui şi reginei, la Atena, conform Mediafax.

Regele Mihai I şi Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

Regele Mihai şi Regina Ana locuiau din 2004 la Aubonne, în Elveţia.

De marile sărbători creştine şi, în funcţie de angajamentele lor publice, Regele Mihai şi Regina Ana obişnuiau să fie alături de cei dragi, fie Castelul de la Săvârşin, fie la Palatul Elisabeta.