Home » Istorie » OSS, organizaţia ce a precedat CIA. Printre acţiunile coordonate de ea: luptele de gherilă şi sabotajul

OSS, organizaţia ce a precedat CIA. Printre acţiunile coordonate de ea: luptele de gherilă şi sabotajul

OSS, organizaţia ce a precedat CIA. Printre acţiunile coordonate de ea: luptele de gherilă şi sabotajul
Publicat: 05.11.2016
Înainte de 1940, Departamentul de Stat al Statelor Unite, FBI şi diferitele branşe militare aveau propriile operaţiuni de securitate şi de contra-spionaj. În ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, preşedintele Franklin D. Roosevelt dorea o bună coordonare atunci când a venit vorba de acţiunile de securitate. În luna iulie a anului 1941, acestora li s-a colonelul William J. Donovan, cunoscut drept ”Wild Bill”, fiind creat un nou birou coordonator al serviciului de informaţii.

În timpul Primului Război Mondial, Donovan a avut funcţia de comandant de batalion în Regimentul de Infanterie 165 şi a fost unul dintre eroii naţiunii americane.

După atacul japonez de la Pearl Harbor asupra Statelor Unite ( 9 decembrie 1941), Roosevelt a dorit îmbunătăţirea capabiltăţilor de securitate şi inteligenţă ale SUA, iar în iunie 1942 a înfiinţat OSS, care a înlocuit serviciul de informaţii precedent şi care avea drept scop demararea unor operaţiuni care ieşeau din sfera de acţiune a armatei Statelor Unite.

Donovan a antrenat noi recruţi pentru a putea servi intereselor acestei agenţii şi, pe lângă colectarea informaţiilor, coordonarea mişcărilor de rezistenţă şi difuzarea de informaţii eronate în spatele liniilor inamice, OSS se ocupa şi cu iniţierea luptelor de gherilă şi sabotajul. Mai mult, organizaţia şi-a dezvoltat şi propriul sistem de contrainformaţii, cunoscut drept branşa X-2.

Înainte de demararea Operaţiunii Torţa, atunci când Aliaţii au invadat Africa de Nord în anul 1942, câţiva ofiţeri OSS au ajuns în această regiune şi s-au dat drept vice-consuli în câteva  porturi, stabililând legături locale şi adunând informaţii care puteau asigura succesul campaniei aliate în această zonă. De asemenea, înainte de debarcarea din Normandia, din anul 1944, paraşutiştii din cadrul branşei operaţiunilor speciale a OSS s-au paraşutat pe teritoriul Franţei ocupate de nazişti, în Belgia şi în Olanda, pentru a coordona împărţirea raţiilor de mâncare aduse pe calea aerului şi pentru a se întâlni cu membrii rezistenţelor locale.

Roosevelt a decedat în aprilie 1945, iar succesorul său, Harry S. Truman, nu a avut nicio dorinţă de a păstra această organizaţie după sfârşitul războiului, care a venit la o lună după moartea lui Roosevelt. Aceasta a fost dizolvată în luna octombrie a anului 1945, dar Serviciile Secrete şi branşa X-2 au devenit nucleul unei viitoare organizaţii, Central Intelligence Agency (CIA) – Agenţia Centrală de Informaţii, creată în anul 1947.

Printre membrii OSS s-au numărat 4 ulteriori directori ai CIA, Allen Dulles, Richard Helms, William Colby şi William Casey, istoricul care a câştigat Premiul Pulitzer, Arthur Schlesinger Jr., regizorul John Ford, actorul Sterling Hayden. În fiecare an, foştii membri ai acestei organizaţii se întâlnesc la o ceremonie în cadrul căreia se aduc onoruri.

Sursa: History

Citeşte şi:

CIA dezvăluie bizarele dispozitive ale agenţilor speciali (FOTO)

CIA a publicat documente secrete vechi de aproape un secol

Operaţiunea Condor: Când CIA-ul vâna comuniştii dintr-un întreg continent

5 dintre cele mai înfricoşătoare experimente realizate vreodată. Planul CIA de a spăla creierele

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani
Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina
Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?