Home » Istorie » Experiment INEDIT în Evul Mediu realizat de un monarh scoţian: dorea să descopere ”limba lui Dumnezeu”

Experiment INEDIT în Evul Mediu realizat de un monarh scoţian: dorea să descopere ”limba lui Dumnezeu”

Experiment INEDIT în Evul Mediu realizat de un monarh scoţian: dorea să descopere ”limba lui Dumnezeu”
Publicat: 01.05.2017
Perioada Evului Mediu abundă de poveşti ieşite din comun, experimente nebuneşti folosind metode bizare şi deseori periculoase, toate pentru cunoaştere.

Cazul de faţă se încadrează în această categorie. Locul este Inchkeith, o insulă scoţiană, iar perioada era anul 1493, când insula adăpostea doar doi copii şi o dădacă surdo-mută, relatează The Vintage News.

Regele Iacob al IV-lea al Scoţiei era un monarh care era fascinat de cunoaştere, cultură şi artă. Având orientarea aceasta şi fiind şi rege, însemna că putea efectua experimente fără să existe frica unor repercusiuni.

Astfel, a putut pune în practică un gând ciudat: voia să ştie dacă un copil care nu este învăţat niciun cuvânt din nicio limbă va folosi „limba dată de Dumnezeu”, întrucât nicio altă limbă nu era cunoscută. O idee văzută încântătoare, mai ales în contextul secolului al XV-lea, că oamenii puteau vorbi limba sfântă a lui Dumnezeu.

Aşadar, a trimis doi nou-născuţi pe insula Inchkeith şi o dădacă surdo-mută pentru a avea grijă de ei. Aşadar, creşterea celor doi copii s-a făcut în linişte. Deşi credea că aceste condiţii vor duce la vorbirea „limbii lui Dumnezeu,” din păcate pentru rege (şi pentru omenire de altfel, o astfel de descoperire ar fi fost de-a dreptul fascinantă), cei doi copii nu au dezvoltat niciun limbaj, comunicând prin semne.

De asemenea, nu a fost primul care a efectuat acest experiment. Împăratul roman Frederich al II-lea, care de asemenea avea o înclinaţie pentru cunoaştere, a realizat un experiment similar.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Familia limbilor vorbite este prezentată în cel mai creativ mod de o suedeză. Unde se află româna

Maimuţele care „vorbesc”: cercetătorii sunt surprinşi de asemănarea extraordinară între sunetele babuinilor gelada şi vorbirea umană (VIDEO)

Şase tratamente bizare împotriva epidemiei de ciumă în Evul Mediu

Ce lenjerie intimă se purta în Evul Mediu. Descoperirea care spulberă cel mai vechi mit – FOTO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”
Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu
Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
„Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
„Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”