Home » Istorie » Cum a devenit ”cea mai bună aeronavă construită vreodată” una dintre cele mai periculoase. Peste 73 de persoane au murit în timpul zborurilor sale

Cum a devenit ”cea mai bună aeronavă construită vreodată” una dintre cele mai periculoase. Peste 73 de persoane au murit în timpul zborurilor sale

Publicat: 27.12.2017
Dirijabilul USS Akron realiza o serie de teste deasupra coastei din New Jersey, deşi părea o jucărie era una dintre cele mai performante aeronave ale perioadei. Însă din cauza curenţilor de aer puternici, aeronava a început să se prăbuşească înainte ca membrii echipajului să se poată salva.

”Gigantul din cer” a fost lansat în 1931, oficialii credeau în puterea sa încât au cerut confecţionarea unei nave pentru Forţele Navale Americane. History notează că în acel moment nimeni nu se aştepta că viitorul dirijabilului Akon va fi pe fundul Oceanului Atlantic. Însă o serie de greşeli, accidente şi întâmplări au prevestit de la început sfârşitul tragic al aeronavei. 

În acea perioadă, dirijabilele erau considerate tehnologiile viitorului. Au fost utilizate în timpul Primului Război Mondial atât pentru misiunile de recunoaştere, cât şi pentru bombardamente, după război Statele Unite au crezut că vor putea utiliza aeronavele pentru transportarea persoanelor sau a mărfurilor. Iar Akon părea că ar putea îndeplini aceste dorinţe. Aeronava era compusă dintr-o pungă imensă cu gaz şi o structură mare dedesubtul acesteia în care se puteau afla pasageri sau marfă. Spre deosebire de alte dirijabile, Akron utiliza hidrogen gazos şi nu heliu

Era gigantică, fiind considerată cea mai mare aeronavă din lume în aceea perioadă, iar scheletul său din aluminiu permitea transportarea a trei avioane de luptă. Fiind primul portavion, de pe Akron se puteau lansa şi ateriza biplane F9-C Sparrowhawks construite pentru misiuni de recunoaştere. Odată ce aeronava se afla în aer, biplanurile puteau decola. 

În primă fază, nava a avut un zbor lin şi a trecut cu succes de primele teste efectuate deasupra Oceanului Atlantic. Dar, în februarie 1932, Akron s-a desprins de bârna care îl ţinea la sol în timp ce câţiva demnitari se aflau în interior. Una dintre aripile aeronavei s-a lovit de sol şi a fost distrusă, însă nicio persoană de la bord nu a fost rănită. 

Din acel moment au început să circule zvonuri privind faptul că Akron nu era o aeronavă sigură pentru zbor. Amiralul Wiliam A. Moffett a apărut în faţa Congresului pentru a apăra aeronava. ”Din câte ştiu eu, este cea mai bună aeronavă construită vreodată.”

În mai 1932, la o lună după declaraţiile lui Moffett, aeronava a încercat să realizeze un zbor din New Jersey către San Diego, loc în care aterizarea a fost un adevărat eşec. În timp ce echipajul încerca să poziţioneze nava pe platforma de aterizare, aceasta a crescut brusc altitudinea, marinarii au încercat să o tragă la sol cu ajutorul frângiilor, însă în timpul acestei defecţiuni 2 persoane au murit, iar o a treia a fost salvată după o oră. 

Însă unul dintre cele mai teribile accidente a avut loc pe 3 aprilie 1933, Akron transporta un grup de pasageri. De această dată erau ofiţeri navali. Misiunea era simplă, ofiţerii trebuiau să asiste la calibrarea turnurilor radio, însă aeronava a pătruns într-o zonă cu furtună. Suflată de către vânt, aeronava a scăzut în altitudine, un alt curent de aer a împins-o către ocean. Aripa din partea de jos a căzut, iar întreaga aeronavă a început să se dezintegreze. Izolaţi în apele Oceanului Atlantic, membrii echipajului au aşteptat echipajele de salvare. Însă salvatorii au întâmpinat dificultăţi atunci când au încercat să localizeze supravieţuitorii. Ofiţerii nu aveau veste de salvare, iar cei care nu s-au înecat au murit încet din cauza hipotermiei. În total, 73 de oameni au murit, doar trei fiind salvaţi în viaţă. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase