Home » Istorie » Manevre militare suicidale care au avut în cele din urmă succes

Manevre militare suicidale care au avut în cele din urmă succes

Manevre militare suicidale care au avut în cele din urmă succes
Publicat: 24.12.2017
Momentele disperate cer măsuri disperate. Însă uneori manevrele care au părut la limita sinuciderii au fost cu adevărat de succes.

Bătălia de la Gettysburg a lui Chamberlain

Bătălia de la Gettysburg a fost una dintre cele mai mortale lupte militare ale Războiului Civil american.În total aproximativ 50.000 de soldaţi au fost ucişi, răniţi, capturaţi sau dispăruţi în decursul celor trei zile de luptă de la începutul lunii iulie 1863.

MESAJE DE CRĂCIUN. Mesaje, urări, felicitări şi sms-uri pentru familie, pentru prieteni, cei dragi, apropiaţi şi colegi

În total 20.000 de bărbaţi care au participat în cadrul luptei nu s-au mai întors niciodată acasă, notează WarHistoryOnline

Bătălia de la Gettysburg a reprezentat un factor crucial pentru ambele facţiuni ale războiului dintre state. Victoria Uniunii a reprezentat o schimbare majoră a conflictului civil, iar forţele Confederaţiei nu şi-au putut reveni în urma înfrângerii. Preşedintele Abraham Lincoln, generalul Ulysses S. Grant şi Uniunea i-au datorat victoria generalului Joshua Lawerence Chamberlain. 

În timpul bătăliei, trupele aflate sub conducerea colonelului Chamberlain le-a fost ordonat să menţină apărarea într-o poziţie extrem de strategică denumită Little Round Top. Trupele lui Chamberlain se aflau la capătul liniei de luptă a Uniunii. El fiind instruit să apere zona cu orice cost. Little Round Top se afla în zona stângă îndepărtată a Uniunii, iar pierderea poziţiei ar fi reprezentat înfrângerea completă a Uniunii. 

Pe 2 iulie 1863, la câteva zile de la începutul bătăliei din Gettysburg, colonelul şi infanteria 20th Maine au fost atacaţi de regimentul, numeric superior, Alabama, comandat de colonelul Wiliam C. Oates. Deşi deţineau mult mai puţine arme, colonelul Chamberlain a cerut trupelor să îşi fixeze baionetele şi să pornească la vale către soldaţii din regimentul Alabama. Avântul lui Chamberlain a distrus linia Confederaţiei şi i-a forţat pe inamici să se retragă. Acţiunea sa a permis Uniunii să-şi păstreze poziţia şi în cele din urmă să câştige războiul. 
 
Apărarea Atenei, Primul Război Greco-Persan 
 
Prmul Război Greco-Persan este printre cele mai remarcabile confruntări militale ale istoriei, datorită curajului şi eroismului armatei ateniene sub conducerea generalului Militades din timpul bătăliei de la Maraton
 
În 499 î.Hr. Imperiul Persan subjugase o bună parte a lumii, iar conducerea persană fusese impusă pentru aproximativ 15 ani. Aşadar revolta din acea perioadă a unor oraşe izolate a reprezentat o supriză. Declarându-se independente şi ţări autonome, mai mulţi ionieni au încercat să iasă de sub ocupaţia autorităţilor persane. Atenienii s-au alăturat oraşelor anatoliene. Dorind să distrugă Atena pentru modul în care au încurajat ionienii, regele Darius al Persiei a declanşat una dintre cele mai puternice invaţii din istorie. Primul Război Greco-Persan a avut loc la un deceniu după primele comploturi ale lui Darius de anexare a Greciei, prin trecerea strâmtorii Dardanale de către o armată de peste un milion de soldaţi (492 î.Hr.). 
 
După subjugarea majorităţii teritoriilor Greciei, cu excepţia Atenei şi a Spartei, Darius şi-a canalizat atenţia către regiunile sfidătoare. În timp ce mărşăluiau către Atena, trupele persane au întâmpinat rezistenţa grecilor din apropierea oraşului Maraton. 
 
Forţele aliate greceşti şi-au amplasat trupele în faţa zidurilor oraşelor pentru a încerca să salveze capturarea regiunii natale de către persani. Deşi erau depăşiţi numeric, strategic şi tactic, atenienii conduşi de generalul Militades erau determinaţi să-şi apere oraşul. 
 
În timp ce mare parte din trupele sale capitulau, generalul a încercat o ultimă abordare. ”Către ei!” a ordonat acesta. Deşi părea o manevră suicidală, linia persană nu era pregătită pentru un astfel de impact frontal. La scurt timp, trupele persane au început să se disperseze, iar comandantul acestora a ordonat retragerea completă. 
 
Raidul lui Doolittle, Al Doilea Război Mondial
 
La începutul primăverii lui 1942, Statele Unite ale Americii au intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial alături de Puterile Aliate (Marea Britanie, Franţa şi Uniunea Sovietică printre altele). 
 
Decizia SUA de intrare în război a fost influenţată de diferiţi factori, precum schimbarea dramatică de opinie, factorii geopolitici şi atacul militar din timpul bombardamanetelor japonezilor de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941. 
 
În aprilie 1942, forţele Imperiului Japonez au orchestrat o serie de atacuri, încercând să obţină înaintea americanilor poziţiile cheie din Filipine şi insula Wake din Guam. Locotenentul James H. Doolittle a condus o flotă compusă din 16 bombardiere americane Mitchell B-25 în timpul unui raid din Tokyo. Punctele importanete ale raidului erau fabricile şi depozitele în care erau produse şi stocate materiale, arme şi avioane. Atacul a fost realizat pentru a discredita afirmaţiile guvernului japonez cu privire la tărâmul de neatins, în mare parte pentru a înspăimânta cetăţenii japonezi.  
 
Problema însă era reprezentată de faptul că nu exista un plan de scăpare. Din cauza incapacităţii bombardierelor de aterizare pe aeronava USS Hornet, soldaţii erau nevoiţi să aterizeze în China şi să scape din ţara ocupată de japonezi la pas. Dintre cei 80 oameni implicaţi în misiune doar trei au fost ucişi şi opt capturaţi. Ceilalţi 69 de combatanţi au reuşit să treacă graniţa în siguranţă. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase