Home » Istorie » Motivul ciudat ce stătea la baza asasinărilor împăraţilor din Roma antică

Motivul ciudat ce stătea la baza asasinărilor împăraţilor din Roma antică

Motivul ciudat ce stătea la baza asasinărilor împăraţilor din Roma antică
Publicat: 10.08.2018
Roma antică era un loc periculos, mai ales pentru împăraţi. În timpul existenţei sale, 20% din cei 82 de împăraţi romani au fost asasinaţi în timp ce se aflau la conducere. Conform unui nou studiu, de vină ar fi ploaia sau, mai corect spus, lipsa ei.

Atunci când ploile erau rare, trupele militare romane ce depindeau de culturile crescute de fermierii locali erau înfometate. „Acest lucru îi împingea la limită şi de aici începeau răscoalele”, a declarat autorul studiului Cornelius Christian, profesor de economie din cadrul Universităţii Brock din Ontario, Canada. 

„Astfel, răzvrătirea ducea la prăbuşirea susţinerii împăratului, fiind astfel mai susceptibil asasinării”, a declarat Christian. Conform Fox News, Christian a realizat descoperirea prin intermediul datelor climatice dintr-un studiu din 2011. În cadrul acelui studiu, cercetătorii au analizat mii de inele de arbori fosilizate, prelevate din Franţa şi Germania, şi au calculat cât de mult a plouat în fiecare primăvară din ultimii 2.500 de ani. În această regiune se afla şi frontiera romană, unde trupele militare staţionau. 

Apoi Christian a căutat date privind revoltele militare şi asasinările împăraţilor din Roma antică. „Este doar o chestiune de îmbinare a diferitelor informaţii”, a afirmat Christian. 

De exemplu, împăratul Vitellius a fost asasinat în 69 d.Hr., un an cu precipitaţii extrem de scăzute în zona frontierei romane, unde erau staţionate trupele. „Vitellius a fost un împărat aclamat de către trupele sale. Din nefericire, lipsa ploilor a dus la o revoltă a trupelor sale şi în cele din urmă la asasinarea sa în Roma”, a declarat Christian. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase