Home » Istorie » Cele mai vechi arme descoperite din America de Nord rescriu istoria primilor oameni de pe continent

Cele mai vechi arme descoperite din America de Nord rescriu istoria primilor oameni de pe continent

Cele mai vechi arme descoperite din America de Nord rescriu istoria primilor oameni de pe continent
Publicat: 29.10.2018
Cercetătorii de la Texas A&M University au descoperit ceea ce consideră că reprezintă cele mai vechi arme din America de Nord: vârfuri de suliţe, vechi de 15.500 de ani. Descoperiea ridică noi întrebări cu privire la aşezările primilor oameni de pe continent.
Michael Waters, profesor de antropologie şi director al Center for the Study of the First Americans de la Texas A&M, şi colegii săi de la Baylor University şi University of Texas au descris noua descoperire în ultimul număr al revistei Science Advances.
 
Echipa a găsit numeroase arme – de circa 7-10 centimetri – în timpul săpăturilor la situl Debra L. Friedkin, numit după familia care a deţinut terenul aflat la 65 de kilometri nord-vest de Austin din centrul statului american Texas. Situl a fost studiat de arheologi timp de 12 ani, scrie Phys.
 
Datarea vârfurilor de suliţe realizate din silex şi alte unelte descoperite sub mai mulţi metri de sediment a scos la iveală că au o vârstă de 15.500 de ani, fiind dinaintea culturii Clovis, care, timp de mai multe decenii, s-a crezut că este primul popor care a ajuns în Americi.
 
„Nu este nicio îndoială că aceste arme au fost folosite pentru vânat”, a precizat Waters. „Descoperirea este semnificativă pentru că aproape toate siturile pre-Clovis au unelte din piatră, dar până acum, vârfuri de suliţe nu au fost descoperite”, a adăugat arheologul.
 
Clovis este şi numele dat pentru uneltele realizate de poporul de acum circa 13.000 de ani. Poporul Clovis a inventat „vârful Clovis”, o armă de forma unei suliţe realizată din piatră care se găseşte în Texas şi în alte regiuni din SUA şi din nordul Mexicului; iar armele au fost realizate pentru vânătoare de animale – inclusiv mamuţi şi mastodonţi.
 
„Descoperirile extind cunoaşterea cu privire la primii oameni care au explorat şi care s-au stabilit în America de Nord. Colonizarea Americilor din timpul sfârşitului ultimei Ere Glaciare a fost un proces complex, iar această complexitate se vede în înregistrările genetice. Acum începem să vedem complexitatea în descoperirile arheologice”, a conchis Waters.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase