Prima pagină Istorie

Regina Maria a României, „împărăteasa tuturor românilor”

Mihaela Stoica | 12.01.2018 | ● Vizualizări: 1664
Credit foto: Muzeul Naţional Cotroceni     + zoom
Galerie foto (4)

Poate unul dintre mai îndrăgite personaje din istoria României, Regina Maria, supranumită „Regina – soldat” şi „Mama tuturor”, datorită curajului de care a dat dovadă în Primul Război Mondial, a jucat un rol cheie în recunoaşterea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 de către marile puteri ale lumii.

Căsătorită de la numai 17 ani cu principele Ferdinand I, moştenitorul tronului României (căsătoria a avut loc în 10 ianuarie 1893), Maria de România, născută  Marie Alexandra Victoria de Edinburgh şi Saxa-Coburg-Gotha, fiica principelui Alfred al Marii Britanii, nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii şi a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, era o fire îndrăzneaţă şi curajoasă.

În timpul Războiului din Balcani (1912 – 1913), principesa Maria a reuşit să îl convină pe Regele Carol I să o lase să organizeze o tabără pentru ajutorarea soldaţilor aflaţi în război, în apropiere de Sofia, care erau afectaţi de holera izbucnită în iulie 1913.

Devenită Regina Maria a României, în 1914, după moartea Regelui Carol I şi încoronarea lui Ferdinand, aceasta a fost un sfătuitor de bază al soţului ei, care o consulta în treburile legate de stat. După intrarea României în Primul Război Mondial, Regina Maria a organizat, printre altele, spitale de campanie pentru tratarea soldaţilor răniţi pe front şi mai apoi a bolnavilor de tifos, a înfiinţat un serviciu de ambulanţă şi a reuşit să obţină donaţii, prin cunoştinţele sale din străinătate, pentru ajutorarea militarilor români de pe front. Purtând haine de soră medicală, s-a implicat activ în ajutorarea acestora, cărora le aducea şi mici daruri pentru a le alina suferinţa. În schimb, unii dintre ei nutreau să o vadă „împărăteasa tuturor românilor”.



Emoţionantă în acest sens este mărturia ei din 30 august/12 septembrie 1916, din „Jurnal de război. 1916-1917”, publicat la Editura Humanitas în 2014, într-o ediţie îngrijită de istoricul Lucian Boia, şi care cuprinde însemnările ei din anii respectivi:

„Toţi mă salută cu o bucurie aproape emoţionantă, de aceea cred că vizitele mele nu sunt inutile. Le aduc flori, dulciuri, ţigări. Cu cei mai grav răniţi stau ceva mai mult. Nu se plâng mai deloc. Un lucru mă zguduie mai mult decât aş putea spune şi îmi aduce lacrimi în ochi: când îi întreb dacă suferă, îmi spun «Da, sufăr, dar nu contează – fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor», acesta e refrenul etern, fiecare viaţă măruntă şi umilă e gata să-şi dea şi ultima picătură de sânge, numai să ajung eu «Împărăteasa tuturor românilor.» [...] De ce trebuie să se lase ei ucişi ca să-i cârmuiesc eu pe cei mulţi, într-o zi pe care oamenii aceştia simpli, probabil, nu vor trăi s-o vadă? De ce?”, a scris Regina Maria în memoriile ei.

Unii dintre aceştia aveau să trăiască ziua respectivă în 1 decembrie 1918, când se definitiva Marea Unire a românilor.

Discuţiile cu „Tigrul” Clemenceau

„Împărăteasa tuturor românilor”, Regina Maria trebuia să apere interesele noului stat creat în urma unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România şi ale cetăţenilor ei, pe fondul neinţelegerilor dintre premierul Ionel Brătianu şi reprezentanţii Franţei şi Angliei pentru retrasarea graniţelor.

Astfel, în 1919, Regele Ferdinand a trimis-o în vizite neoficiale în Franţa şi Marea Britanie, pe care le-a efectuat în martie – aprilie, pentru a pleda cauza ţării la Conferinţa de Pace de la Paris (1919 – 1920), unde a vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut armata română în timpul Primului Război Mondial, impresionând opinia publică şi având convorbiri importante cu preşedintele Franţei Raymond Poincare şi cu prim-ministrul Georges Clemenceau. Totodată, s-a întâlnit cu prim-ministrul Marii Britanii, Lloyd George, şi cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson.

Poate cea mai grea întânire pe care a avut-o a fost cea din 7 martie 1919, de la Paris, cu prim-ministrul francez Georges Clemenceau, în faţa căruia a pledat pentru integrarea în România, după Primul Război Mondial, a Transilvaniei până la Tisa şi a Banatului, în întregimea lui. În cadrul întâlnirii, Clemenceau a criticat încheierea păcii separate cu Germania, pe care România a fost nevoită să o facă în primăvara anului 1918, pe fondul ieşirii Rusiei din război şi a epidemiei de tifos care a decimat soldaţii şi populaţia. Totodată, potrivit cronicilor vremii, Clemenceau, supranumit „Tigrul”, i-ar fi spus, atunci, legat de recunoaşterea graniţelor României: „Madame, ceea ce cereţi este partea leului!“. Răspunsul Reginei Maria a fost prompt: „Este ceea ce leoaica cere tigrului!“. Clemenceau avea să fie impresionat de ea, rămânând antologică afirmaţia acestuia: „O regină ca aceasta trebuie primită cu onor militar, cu generalul Foch (mareşalul Ferdinand Foch, unul dintre principalii comandanţi militari francezi din timpul Primului Război Mondial n.r.) în frunte!”.

A doua zi, Regina Maria a luat prânzul cu Raymond Poincaré, preşedintele Franţei, care a invitat-o apoi să treacă în revistă garda de onoare de la Palatul Elysée, o onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie. În aceeaşi zi, Regina Maria a fost primită în mod oficial ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, fiind singura femeie printre bărbaţii acestei instituţii.

Două întâlniri cu Woodrow Wilson şi soţia acestuia

Cu preşedintele Woodrow Wilson, Regina Maria a avut două întâlniri despre care a scris în jurnalul său publicat sub numele „Povestea vieţii mele” (Editura Rao, 2013):

„10 aprilie 1919. Preşedintele Wilson a venit să mă vadă devreme în această dimineaţă, împreună cu soţia sa, şi avea zâmbetul din fotografiile pe care le ştiam. L-am primit cu obişnuitul meu stil simplu şi direct, în aşa fel încât conversaţia nu a stagnat nici o clipă, deşi trebuie să spun era supărător de limitat. Am vorbit multe lucruri din ordinea de zi, am atins de asemenea şi subiectul bolşevismului, mai mult ca oricând în mintea mea, şi i-am putut da câteva detalii savuroase despre cum erau cu adevărat bolşevicii, lucru pe care nu-l ştia. Am explicat, de asemenea, speranţele statelor mici, pentru care el se declarase a fi un apărător, şi acest fapt ne-a adus discuţia despre Liga Naţiunilor, şi a început să proclame importanţa ideii sale favorite şi cum în mod special statele mici vor beneficia de Ligă.

[...] 11 aprilie 1919 (la prânzul luat cu preşedintele american şi soţia lui n.r.) Înainte de a pleca, l-am sfătuit să promită că-l va căuta pe Brătianu, pentru a-i da o şansă de a expune situaţia noastră în faţa sa. Dar am avut sentimentul că, dacă ar fi fost timp, aş fi putut face mult mai mult în discuţia cu preşedintele decât ar fi făcut-o premierul nostru, care nu vorbea deloc engleza; pe deasupra întotdeauna îmi face plăcere chiar câte o confruntare”.

„Nicio laudă adusă Reginei Maria nu este prea mică”

Misiunea sa a avut rezultat: Marea Unire şi frontierele României Mari au fost recunoscute prin tratatele de la Versailles (28 iunie 1919 – 21 ianuarie 1920),  Saint-Germain (10 septembrie 1919) şi Trianon (4 iunie 1920).

Istoricul Alina Pavelescu, directorul adjunct al Arhivelor Naţionale, a amintit laudele  pe care marele om politic Constantin Argetoianu i le-a adus Reginei Maria. Potrivit acesteia, „orice i se poate reproşa Reginei Maria, dar nimeni nu poate să conteste că, dacă politicienii români şi soldaţii români au rezistat efortului moral extraordinar pe care l-a impus războiul, acesta se datorează curajului şi energiei Reginei Maria”.

Încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria de la Alba Iulia

”Probabil, România Mare nu ar fi existat dacă regina nu s-ar fi dovedit o adevărată femeie de stat. Argetoianu nu foloseşte exact acest cuvinte «femeie de stat», pentru că nu făcea parte din mentalităţile vremii, dar asta reiese din jurnalul lui. Este unul dintre puţinele pasaje în care Argetoianu laudă o femeie”, a afirmat pentru Descoperă Alina Pavelescu.

Nu doar Constantin Argetoianu, care mai târziu va fi prim-ministru al României (28 septembrie 1939 şi 23 noiembrie 1939) spunea asta, au afirmat-o şi jurnaliştii, diplomaţii şi politicienii care a cunoscut-o pe Regina Maria. „O spune chiar şi Clemanceau, care nu era neapărat un prieten al românilor, dar care o cunoaşte pe Regina Maria în 1919 şi se lasă cucerit de ea exact în acele momente în care Regina Maria pleda în timpul conferinţei de pace cauza românilor. Cu siguranţă, nicio laudă adusă, poate nu strategiei şi inteligenţei politice a Reginei Maria, ci curajului, energiei şi forţei ei morale, nu este prea mică”, a subliniat directorul adjunct al Arhivelor Naţionale.

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand şi Maria au fost încoronaţi regi ai României Mari în faţa a zeci de mii de oameni.

Citeşte şi:

Regina Maria a României, ''Regina soldat'' care a ajuns să fie marginalizată de propriul fiu

Momentul în care regina Maria a intrat în sufletul şi în istoria românilor. Avea doar 17 ani

Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire