Prima pagină Istorie

Eşecul sistemului spartan. Momentul în care neînfricaţii soldaţi ai Spartei au renunţat la arme şi au devenit prizonieri

Oana Bujor 02.23.2019 | ● Vizualizări: 6237
Sursa-Pixabay     + zoom
Galerie foto (2)

Curajul spartanilor era renumit în Grecia, fapt întărit de poziţia eroică a regelui Leonidas din cadrul bătăliei de la Termopile (480 î.Hr). Însă existau şi spartani, deveniţi prizonieri, ce contraziceau regula.

Chiar şi în prezent spartanii sunt cunoscuţi ca una dintre cele mai bune maşinării de luptă, scrie War History Online.

În timpul războiului ce a devastat Grecia în anii 431 î.Hr - 404 î.Hr., puterile din Atena şi Sparta se luptau cu cele din regiunea Mării Egee. Războiul din această perioadă avea să schimbe cursul civilizaţiei occidentale în următoarele secole. Războiul a dus la crearea unui „gol al puterii” ce avea să fie umplut de către regele Macedconiei, Filip al-II-lea. Fiul său Alexandru (Alexandru cel Mare) cucerea mai târziu Imperiul Persan, fapt ce va duce, în perioada elenistică, la ciocnirea dintre culturile dintr-o lume dominată de greci.

La bază, războiul din Peloponez era unul politic. În urma înfrângerii regelui persan Xerxes I-ul, în cadrul războaielor Greco-Persane ale secolului V î.Hr., ambiţiile atenienilor se îndreptau către imperiu. În timp ce atenienii au continuat să forţeze graniţele independenţei, cei ce nu îşi puteau păstra suveranitatea s-au îndreptat către Sparta. Acesta era singurul stat ce avea capacitatea să oprească ameninţarea dominaţiei ateniene.



Temându-se că îşi vor pierde poziţia ca putere dominantă în Grecia, spartanii nu au capitulat, fapt ce a dus la începutul unui război îndelungat şi distrugător. După câţiva ani de lupte, niciuna dintre părţi nu a înregistrat un progres considerabil. Cu o forţă constituită din faimoşii soldaţi, spartanii au distrus teritoriile din Attica în încercarea de a-şi speria oponenţii. Însă atenienii nu au cedat.

Niciuna dintre părţi nu avea mortive să lupte pe teritoriul oponentului, aşadar mare parte din război s-a dat în conflicte mandatorii, în timp ce oraşele rămase încercau să aleagă una dintre părţi. Cei ce s-au alăturat Spartei, erau cunoscuţi ca Liga Peloponeziană, în tip ce zonele dominate sau aliate atenienilor formau Liga de la Delos.

Clasele sociale şi sistemul politic în Sparta

Bătălia din Pylos (425 î.Hr) a marcat un punct important al disperării spartanilor de obţinere a păcii şi încheiere a războiului. Un grup de 420 de soldaţi spartani au naufragiat pe o insulă din apropierea ţărmului Peloponez. Aceştia erau înconjuraţi de forţele navale ateniene. Cel mai important aspect este că 120 de soldaţi erau din elita societăţii spartane. Pierderea lor reprezenta o catastrofă pentru sistemul social şi politic al Spartei.

Elita armatei spartane era compusă din cei ce se antrenau special pentru război şi erau pregătiţi să o salveze. Erau cetăţenii Spartei ce deţineau terenuri şi făceau parte dintre grupul celor care reflectau democraţia din conducerea lor. Deoarece elita se axa mai mult pe politică şi lupte, mare parte din societatea spartană era compusă din persoane ce nu erau considerate cetăţeni şi care realizau sarcinile economice şi materiale ce susţineau militarizarea statului.

Atenţia pe care spartanii o acordat pregătirii militare şi segregării sociale necesare pentru susţinerea sistemului au făcut ca procrearea să fie o sarcină ritualiză, efectuată ocazional. Deşi elita şi-a păstrat mereu statutul, aceştia se zbăteau să-şi păstreze numărul de membrii.

A doua clasă, inferioară elitei spartane, era compusă din parieci, clasa de mijloc, muncitoare. Ei erau artizani, fierari şi comercianţi. Pariecii realizau sarcinile necesare pentru ca civilizaţia să funcţioneze la cel mai înalt nivel. Chiar şi aşa, fiind o clasă inferioară elitei spartane, ei nu erau cetăţeni ai Spartei.

Hiloţii erau sclavii, fiind cea mai joasă clasă, dar şi cea mai numeroasă. Ei se ocupau de creşterea şi recoltarea culturilor necesare pentru hrănirea armatei. O mare parte din hiloţi erau greci din Messinia, locuitori ai sudului peninsulei Peloponez, situată la vest de Sparta. Aceştia fuseseră cuceriţi de spartani în timpul Erei „întunecate a Greciei”, perioadă începută în secolul XII î.Hr. în urma colapsului civilizaţiei Miceniene şi ascensiunii Greciei clasice din secolul IX î.Hr.

Hiloţii, punctul slab al Spartei

Având în vedere că hiloţii erau oprimaţi deseori de elita spartană ce controla scalvii, ei aveau tendiţa de a se revolta şi de a ajuta inamicii Spartei. Sacrificarea ritualică a hiloţilor era considerată o măsură necesară pentru menţinerea locului pe care sclavii îl ocupau în structura socială a Spartei. Acest lucru făcea parte din educaţia militară riguroasă a spartanilor, deoarece hiloţii puteau fi ucişi pentru orice motiv de către stăpânii lor.

Pariecii şi hiloţii acompaniau deseori armata spartană pentru a-i susţine. Posibilitatea pierderii a 120 de soldaţi spartani, deşi era considerat un număr mic, putea stârni panica conducerii spartane. Sparta era cunoscută pentru reticenţa faţă de luptele din afara teritoriilor lor, astfel lipsa soldaţilor din Peloponez funriza o oportunitate hiloţilor de a se revolta şi de a crea haos în zonele deţinute de spartani. Dacă hiloţii reuşeau doar să-şi rupă lanţurile, Sparta se putea prăbuşi în totalitate.

Cască spartană/Sursa foto: Pixabay

Sparta reuşise să compună o flotă proprie în timpul războiului. Astfel, 60 de trireme aveau ca scop oferirea ajutorului simpatizanţilor spartani din insula Corcyra. Ocupaţia oraşului Pylos de către atenienii conduşi de  Demonstene îl îngrijora pe Agis, regele spartan ce conducea campania din Attica. 

După ce a realizat că atenienii plănuiau să rămână în Attica şi să creeze aici o fortificaţie pentru ajutarea revoltei hiloţilor, Agis şi-a îndreptat soldaţii către micul oraş-port de pe coasta de sud a Peloponezului. În timp ce armata şi forţele navale spartane atacau poziţia fortificată a atenienilor, simultan, ei au fost înfrânţi de multiple ori, fapt ce i-a obligat să abandoneze strategia agresivă şi să planifice un asediu. O zi mai târziu, o flotă a atenienilor, menită să intercepteze forţele navale ale spartanilor în Corcyra a ajuns pentru a reîntări trupele lui Demostene.

Mărirea şi decăderea marii Sparta

Portul creat de greci şi insula îngustă Sphacteria au dus la formarea a două intrări a Golfului Navarino din prezent. Atunci când flota ateniană ajungea prin ambele intrări, navele spartane au fost distruse. Un contigent al armatei spartane utiliza insula ca punct de plecare pentru atacul din Pylos, însă erau de fapt izolaţi şi înconjuraţi de flotele ateniene.

Într-o disperare necaracteristică, spartanii au cerut pacea. În urma negocierilor, spartanii au fost forţaţi să predea triremele rămase pentru ca trupele asediate să primească hrană. În ciuda încercărilor de convingere a atenienilor de a obţine pacea pe termen lung, comandantul Cleon le-a refuzat oferta. Astfel spartanii s-au întors acasă învinşi, iar armistiţiul temporar din Pylos a luat sfârşit. Atenienii au refuzat să ofere Spartei navele reţinute în timpul negocierilor. Ei au insistat că în timpul armistiţiului un grup de soldaţi spartani au încercat să invadeze fortificaţiile lor.

Apoi, în timpul bătăliei din Sphacteria, faimoşii soldaţi spartani au fost înfrânţi. Pentru a nu îşi asuma responsabilitatea pentru dezastru, conducerea Spartei a trimis un mesaj soldaţilor săi: „Decideţi singuri pentru voi, atâta timp cât nu faceţi un lucru dezonorabil”. Astfel, soldaţii spartani au decis să predea armele şi să devină sclavi ai atenienilor.

Ei au fost utilizaţi apoi pentru prevenirea unui viitor atac al spartanilor în Attica. În caz contrar, soldaţii spartani erau ucişi, iar elita nu îşi permitea să piardă atât de mulţi cetăţeni. Mai târziu, deşi după războiul din Peloponez (404 î.Hr) victorioşi au ieşit spartanii, acest lucru s-a datorat unor greşeli militare catastrofale ale armatei ateniene.

După ce ajunge o putere hegemonică a Greciei clasice, sistemul Spartei nu reuşeşte să reuşeşte să menţină controlul asupra altor oraşe-state, astfel că probleme întâlnite deseori îi conduce către pierderea bătăliei de la Luctra din 371 .Hr. Această înfrângerea în faţa Tebei a fost baza cuceririlor ulterioare ale lui Alexandru cel Mare.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: .

Adevarul despre Termopile - cei 300 de spartani

Cât de greu era să devii soldat spartan. Cinci dintre cele mai solicitante practici la care erau supuşi noii recruţi

Spartanii nu practicau infanticidul, potrivit arheologilor greci

Cat de duri erau spartanii?

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI