Home » Istorie » Descoperire rară într-una dintre lucrările lui Leonardo Da Vinci: detaliul ascuns lăsat de naturalistul italian, găsit după mai bine de 5 secole – FOTO

Descoperire rară într-una dintre lucrările lui Leonardo Da Vinci: detaliul ascuns lăsat de naturalistul italian, găsit după mai bine de 5 secole – FOTO

Publicat: 03.02.2019
Într-o nouă carte intitulată “Leonardo Da Vinci: A Closer Look” (Leonardo da Vinci: o privire mai atentă), unde se analizează 80 dintre desenele italianului din Colecţia Regală britanică, s-a scos la iveală o amprentă a degetului mare lăsată de maestrul Renaşterii pe una dintre lucrări.

Urma a fost găsită pe “The cardiovascular system and principal organs of a woman”, un desen anatomic al lui Da Vinci din 1509-1510, scrie Fox News.

„În centrul marginii din stânga, urma este în aceeaşi culoare roşu-cărămiziu precum culoarea desenului”, au explicat cei de la Royal Collection Trust. „Se poate ajunge la concluzia că după ce a terminat lucrarea, Leonardo (care era stângaci) a ridicat foaia cu mâinile murdare”, au adăugat aceştia.

Autorul cărţii este Alan Donnithorne, care a fost directorul departamentului de conservare al lucrărilor de la Royal Collection Trust. În studiul său, a folosit fluorescenţa cu raze X, microscopia şi imagistica în ultraviolet pentru a analiza lucrările.

Credit: Royal Collection Trust

Într-o declaraţie, Donnithorne precizează că Leonardo folosea mai multe tipuri de hârtie. O analiză mai atentă a „The head of an old bearded man in profile”, un desen din 1519, a arătat că hârtia conţine paie şi fragmente de frânghie folosite pentru a repara materialul.

În ultimii ani, şi alte lucrări şi-au arătat secretele. Spre exemplu, anul trecut, savanţii au folosit tehnologie de raze X şi imagistică pentru a scoate la iveală o pictură pierdută şi alte detalii ascunse întro operă de ale lui Picasso. Studiul asupra picturii “La Miséreuse accroupie” din 1902 a arătat cum artistul a pictat peste un peisaj realizat de alt pictor.

Este normal ca şi Da Vinci să continue să fie o sursă de fascinaţie pentru istorici. Vara trecută, experţii din Italia au precizat că au găsit prima lucrare care a supravieţuit a lui Leonardo Da Vinci. Mica bucată din teracotă, care are inscripţionat anul 1471, este descrisă ca fiind un portret al Arhanghelului Gabriel. Autenticitatea acesteia a fost pusă la îndoială de un istoric important, anume Martin Kemp de la Oxford.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Maşinile de război ale lui Leonardo Da Vinci care erau cu mult înaintea timpului său. Geniul italian şi-a sabotat probabil propriile invenţii pentru a nu fi folosite în război

Expoziţia „Maşinăriile lui Leonardo da Vinci – Invenţiile unui geniu al Renaşterii” va avea loc la Bucureşti

500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci

Farmecul operei Mona Lisa poate fi rezultatul unei boli? Descoperirea făcută de un doctor

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase