Prima pagină Istorie

Despot crud, politician abil sau rege capabil? Cine a fost cu adevărat Irod, conducătorul Iudeei despre care Biblia spune că a încercat să-l omoare pe Iisus

Alexandru Voiculescu 04.27.2019 | ● Vizualizări: 4243
Credit: 123RF     + zoom
Galerie foto (1)

Regele Irod, numit câteodată şi Irod cel Mare (74 - 4 î.e.n.), a fost un rege al Iudeei care a condus acest teritoriu cu aprobarea romanilor. Deşi Iudeea era un regat independent, se afla sunt influenţa romană, iar Irod a ajuns la putere cu susţinerea acestora. Multe se pot spune despre Irod, dar pentru istorici este destul de clar că povestea biblică în care acesta a omorât toţi copiii din Betleem din dorinţa de a-l omorî pe Iisus este falsă.

Biblia îl ilustrează pe Irod ca pe un monstru care a încercat să-l omoare pe Iisus, iar atunci când nu l-a găsit, a omorât fiecare nou-născut din Betleem. Istoricii spun că această poveste este fictivă, scrie Live Science.

MESAJE DE PAŞTE 2019. Felicitări, urări şi sms-uri frumoase de Paşte pentru familie, prieteni, cei dragi, colegi sau cunoştinţe

Totuşi, Irod şi-a executat una dintre soţii şi trei copii, a fost şi un conducător prolific care a renovat şi extins Templul din Ierusalim.



Ascensiunea la putere

Nu este clar unde s-a născut Irod, dar se ştie că tatăl său, Antipater (care a murit în 43 î.e.n.), a venit din Edom, o regiune de pe coasta sudică a Mării Moarte. Mama sa, Cypros, era din Nabateea, un regat bogat din Iordania care includea şi oraşul Petra.

O forţă romană condusă de Pompei a condus o campanie militară în estul Mediteranei în 63 î.e.n. care i-a forţat pe hasmoneni, o dinastie iudaică ce controla ce astăzi este Israel, să recunoască regimul roman. Irod şi tatăl său i-au susţinut pe romani şi au fost recompensaţi.

În 43 î.e.n., Antipater a fost asasinat prin otrăvire. În anul 40, al treilea Imperiu Persan, ajutaţi de o revoltă, au preluat controlul Ierusalimului şi au instalat un regim loial. L-au forţat pe Irod să fugă în Roma. Ajuns aici, Irod a căutat susţinerea lui Octavian şi a lui Marc Antoniu, care în acea vreme erau aliaţi. Cei doi au fost de acord să-l facă rege al Iudeei. Irod s-a întors în Iudeea şi în anul 37 î.e.n. a recâştigat Ierusalimul şi alte regiuni cu ajutorul armatei romane.

Totuşi, poziţia lui Irod era în continuare slabă. Membrii familiei din dinastia hasmoneană detestau faptul că romanii l-au făcut pe Irod rege al Iudeei. S-a căsătorit cu Mariamna, nepoata fostului mare preot, Hyrcanus al II-lea, într-o încercare de a aduce de partea lui membrii dinastiei. „A avut trei fii cu ea, Alexandru, Aristobulus şi unul care a murit tânăr în Roma şi a mai avut două fiice”, a scris Geza Vermes, profesor la Oxford, în cartea sa publicată post-mortem în 2014, The True Herod.

Irod a executat-o pe Mariamna în anul 29 î.e.n., sub acuzaţia că a comis adulter şi a încercat să-l omoare. Regle i-a executat şi pe fiii săi, Alexandru şi Aristobului, în anul 7 î.e.n., iar pe Antipater al II-lea, cel mai mare fiu a său (pe care l-a avut cu altă soţie) în anul 4 î.e.n. Irod i-a acuzat pe cei trei fii că au încercat să-l omoare.

Irod a confiscat proprietăţile celor care, conform lui, nu îi susţineau regimul. „Confiscarea averilor claselor superioare ostile l-au făcut extrem de bogat şi l-au aprovizionat cu fonduri pentru a-l plăti pe Marc Antoniu”, a mai scris Vermes.

De asemenea, Irod s-a aflat în conflict cu Cleopatra a VII-a, regina Egiptului şi amanta lui Antoniu. Datorită influenţei asupra aestuia din urmă, Cleopatra a putut obţine astfel teritorii care aparţineau Iudeei.

„Sunt înfrânt, iar cu căderea lui (Antoniu), îmi depun coroana”

Alianţa dintre Octavian şi Antoniu s-a terminat în 32 î.e.n., iar cei doi s-au înfruntat într-un război civil, cu Antoniu care controla părţile estice ale Imperiului Roman, iar Octavian cele vestice. Irod l-a susţinut pe Antoniu şi a sfârşit în „echipa” pierzătoare. Antoniu a fost înfrânt în anul 31 în Bătălia de la Actium şi s-a sinucis anul următor.

Irod l-a întâlnit pe Octavian, fără să ştie ce se va întâmpla cu el. Atunci când l-a întâlnit, Irod şi-a scos coroana şi i-a spus că l-a susţinut pe Antoniu până la sfârşit. „Sunt înfrânt, iar cu căderea lui (Antoniu), îmi depun coroana. Am venit la tine crezând că vrei să ştii nu cu cine am fost prieten, dar ce fel de prieten am fost”, a scris istoricul antic Flavius Iosephus. Octavian a fost atât de impresionat încât i-a permis lui Irod să rămână rege şi i-a redat teritoriile luate de Cleopatra.

Multe proiecte de construcţie sub conducerea lui Irod

Irod a iniţiat multe proiecte de construcţie, inclusiv ceea ce se va numi Al Doilea Templu. Primul Templu, construit de Regele Solomon, a fost distrus de babilonieni atunci când au capturat Ierusalimul în 587 î.e.n. Deşi un alt templu a fost construit în acelaşi loc la sfârşitul secolului al VI-lea, Irod a construit un nou templu care a fost mult mai mare, din care o secţiune (zidul vestic) a rămas, după distrugerea construcţiei de romani în anul 70 e.n.

O altă construcţie remarcabilă este Masada, un palat-fortăreaţă decorată cu mozaicuri şi Herodium, un complex localizat la 12 kilometri de Ierusalim care conţine palate, o piscină şi alte clădiri.

De asemenea, Irod a ajutat la salvarea Jocurilor Olimpice antice. A donat o sumă mare de bani pentru a susţine financiar competiţia. Datorită susţinerii, „organizatorii jocurilor antice l-au ales pe Irod preşedintele Olimpiadelor, lucru înregistrat în inscripţii”, a precizat Vermes.

La sfârşitul domniei, Irod devenise un rege detestat de popor, dar sentimentul era reciproc

Istoricii cred că Irod a murit în anul 4 î.e.n., deşi există indicii că acesta a murit în anul 5 sau 1 î.e.n. Evanghelia după Matei susţine că a încercat să-l omoare pe Iisus şi că a reuşit să-i omoare pe ceilalţi nou-născuţi în Betleem. Istoricii consideră că acest eveniment nu este adevărat.

La sfârşitul domniei şi vieţii sale, regatul era măcinat de revolte. La puţin timp înainte de moartea sa, un grup a încercat să dea jos vulturul (simbol roman) de pe templu. Irod a decis ca cei implicaţi să fie executaţi.

Iosephus a susţinut că Irod era atât de detestat în ultimii ani ai săi şi regele detesta atât de mult poporul său, încât a rugat-o pe sora sa, Salome, să omoare cât mai mulţi după moartea sa. Se spune că a adunat mulţi dintre liderii eminenţi din fiecare localitate din Iudeea, i-a închis într-un hipodrom şi a dat ordine ca sora sa să-i omoare când acesta va deceda. Salome nu a ascultat de fratele său şi a eliberat prizonierii la moartea fratelui său.

După moartea regelui, a avut loc o rebeliune masivă, iar Roma a trimis armata pentru a înăbuşi revolta.

Nu există imagini cu Irod. Acesta nu şi-a pus chipul pe monede şi a construit foarte rar statui cu el, crezând că ar jigni credinţele iudaice care se opuneau reprezentării figurilor umane.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Biblicul rege Irod a fost ingropat in stil roman

Steaua de la Bethleem - Enigma nasterii lui Iisus

Arheologii au făcut publice imagini cu un mozaic unic în lume. L-ar putea înfăţişa pe unul dintre cei mai importanţi lideri din istorie - FOTO

Secretele pergamentelor din Marea Moartă ies la suprafaţă