Home » Istorie » Cum Imperiul Roman a putut deveni puternic cu ajutorul imigranţilor

Cum Imperiul Roman a putut deveni puternic cu ajutorul imigranţilor

Cum Imperiul Roman a putut deveni puternic cu ajutorul imigranţilor
Publicat: 27.04.2019
Pe măsură ce împăraţii şi guvernatorii romani căutau să extindă graniţele imperiului, au văzut că imigranţii pot fi extrem de utili. Deşi elitele îi detestau sau cel puţin erau suspicioşi, aceştia reprezentau mână de lucru ieftină şi, de asemenea, erau primiţi în armată. La rândul lor, imigranţii trebuiau să adere la cultura romană, ceea ce a fost probabil motivul principal pentru care Roma a devenit puternică.

Astfel, legiunile au început să conţină din ce în ce mai puţine persoane născute în Peninsula Italică şi în Roma. Capitala imperiului a devenit un amestec de foarte multe naţionalităţi, în special greceşti, dar şi africane, celtice, egiptene, germane şi iudaice, scrie History. 

Nu toată lumea era încântată de această abordare asupra imigraţiei. Spre exemplu, scriind în primul secol e.n., poetul Juvenal inventează un personaj care nu poate suporta cât de grec oraşul Roma a devenit, cu limba şi obiceiurile acestora. Nici imigranţii nu erau prietenoşi, precum comedianul grec Lucian, care dispreţuia romanii.

Între 300 î.e.n. şi 200 e.n., milioane de imigranţi au ajuns în Italia. Mulţi au ajuns în lanţuri ca sclavi, fiind victimele războaielor de expansiune. Dar alţii au venit din proprie iniţiativă, căutând să se piardă în anonimat sau să îşi caute norocul. Cu o populaţie de aproximativ un milion de oameni, Roma era cel mai mare oraş din Europa.

Nu idealismul a împins imigraţia în masă

Împăraţii s-au bucurat de nou-veniţi, dar nu din idealism, ci din propriul interes. În zilele republicii (509-31 î.e.n.), Roma era guvernată de elitele care proveneau din câteva familii, ceea ce nu era sustenabil. Oameni din afara elitelor, chiar din afara Italiei, au ajuns la putere cu ajutorul oamenilor. Împăraţii au oferit cetăţenii romane la cei din provincie, la început la elite, apoi şi la întregi comunităţi, iar în ultimă instanţă la toţi oamenii liberi din imperiu care au primit cetăţenie în 212 e.n.

Totuşi, sclavia a continuat, dar oamenii puteau fi eliberaţi şi chiar puteau ajunge în funcţii importante. Spre exemplu, Narcissus a fost unul dintre cei mai importanţi oameni ai împăratului Claudius.

Armata romană includea oameni din diferite regiuni. Cei din Germania, valea Dunării şi Balcani au devenit nucleul dur al legiunilor, în timp ce Italia dădea puţini soldaţi. 

Conducătorii avea şi ei origini diferite. Spre exemplu, primul împărat creştin, Constantin, avea tatăl din Serbia de astăzi, iar mama provenea din Turcia. Până atunci, Roma a avut împăraţi din Spania, Africa de Nord, Croaţia, Serbia şi Siria.

Totuşi, se aştepta ca nou-veniţii să adere la principiile romane; doar aşa Imperiul Roman a putut rezista. Limba, literatura, valorile morale romane, legile şi armata trebuiau adoptate de noii imigranţi. Imigranţii au schimbat Roma, dar Roma a schimbat imigranţii la rândul ei.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Descoperirea care dă peste cap teoria destrămării Imperiului Roman

S-a descoperit un aspect esenţial care a dus la prăbuşirea Imperiului Roman. ”Este adevăratul vinovat în îmbolnăvirea multor romani”

Singurele mânuşi de box romane au fost descoperite în Marea Britanie

În timp ce îşi căuta ciocanul cu un detector de metale, un bărbat a descoperit cea mai mare comoară romană de pe teritoriul britanic. Analizarea ei a scos la iveală informaţii istorice preţioase

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari