Prima pagină Istorie

Homo sapiens Denisova, vărul nostru îndepărtat, era adaptat vieţii la altitudini mari

Adrian Popovici 05.09.2019 | ● Vizualizări: 661

Descoperirea unei mandibule într-o peşteră din Platoul Tibetului oferă noi informaţii despre denisovani, specia umanoidă cu care ne înrudim.

Oamenii de ştiinţă au identificat, într-o peşteră din Platoul Tibetului, o parte a unei mandibule inferioare a unui adolsecent denisovan care a trăit în urmă cu 160.000 ani, notează Reuters. Odată cu descoperirea acestei mandibule, creşte considerabil numărul de fosile pe care le avem de la această specie demult dispărută. În peştera Denisova, locul din Siberia care a dat numele acestei specii, au fost identificaţi anterior trei dinţi şi câteva fragmente osoase.

Primele fosile au fost descoperite în anul 1980 de către un călugăr budist, fiind ulterior predate oamenilor de ştiinţă. Aceste fosile atribuite lui Homo Denisova relevă o multitudine de aspecte care au fost necunoscute despre aceştia. Astfel, oamenii de ştiinţă au aflat detalii despre spaţiul pe care această specie l-a ocupat de-a lungul timpului, estul Eurasiei. De asemenea, distribuţia acestor fosile sugerează că denisovanii erau adaptaţi vieţii în medii ostile, cu concentraţii mai scăzute de oxigen. „Denisovanii s-au adaptat unor game largi de medii de viaţă”, a declarat Dongju Zhang, arheolog al Universităţii Lanzhou din China.

Cercetătorii nu au reuşit să extragă şi să analizeze ADN-ul din mandibulă, dat fiind vârsta acesteia, dar au reuşit să extragă o serie de proteine care au reprezentat un indiciu al speciei. Proteinele analizate au venit din colagenul identificat în dinţii recuperaţi de către oamenii de ştiinţă. „Proteinele supravieţuiesc de până la zece ori mai mult decât ADN-ul în fosile”, a explicat Jean-Jacques Hublin, paleoantropolog al Institutului Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Germania.



Existenţa denisovanilor a rămas necunoscută până în anul 2010, atunci când oamenii de ştiinţă au făcut publică descoperirea fosilelor din peştera siberiană. Din analiza acestor fosile rezultă existenţa unui grup înrudit cu Homo Sapiens. Între cele două grupuri au existat interacţiuni consistente, inclusiv apariţia metişilor. Cauza dispariţiei acestei specii rămâne în continuare necunoscută.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Enigmaticii denisovani: cine erau aceşti „alţi oameni” cu care specia noastră s-a încrucişat cândva?

Cine au fost hominizii misterioşi cu care s-au împerecheat strămoşii noştri?

Locuitorii din zona Pacificului de Sud sunt purtătorii ADN-ului unei specii neidentificate încă

O specie primitivă a omului a dispărut din cauza ”lenei”

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI