Prima pagină Istorie

Locul unuia dintre cele mai teribile masacre din istoria Scoţiei, descoperit de arheologi

Adrian Popovici 08.25.2019 | ● Vizualizări: 5251
Credit foto: National Trust for Scotland     + zoom
Galerie foto (1)

Urmele unui ”sat dispărut” din Higland-ul scoţian au fost descoperite de către o echipă de arheologi. Aşezarea fost locul masacrului clanului MacDonald din Glencoe, o cauză posibilă fiind nesupunerea acestora faţă de regele William al III-lea al Angliei.

Arheologii cred că au descoperit locul unuia dintre cele mai teribile masacre din istoria Scoţiei. Acest masacru a avut loc în anul 1692 şi a fost executat de către soldaţii regelui William al III-lea. Locul acestui masacru a fost identificat ca fiind aşezarea Achtriochtan din valea Glencoe din Highland-ul scoţian, notează Live Science.

Însemnările istorice arată că masacrul a avut loc în luna februarie a anului 1692 de către soldaţii regelui recurtaţi din clanul Campbell care fuseseră încartiruiţi timp de două săptămâni în casele celor din clanul MacDonald din Glencoe.

Martorii au declarat că 38 de bărbaţi din clanul MacDonald au fost ucişi pe loc, femeile şi copiii care au supravieţuit au fost nevoiţi să se refugieze în munţi, dar au murit acolo din cauza condiţiilor meteo extreme din timpul iernii. Acest eveniment a dus la o anchetă din partea Parlamentului englez şi la retragerea din viaţa publică a unor lideri publici scoţieni.



Arheologii de la National Trust for Scotia au început excavaţiile în zonă anul trecut în vederea indentificării mai multor indicii cu privire la masacrul care a avut loc în anul 1692. Lucrările de excavaţie s-au concentrat până acum asupra unei singure case din aşezarea Achtriochtan, despre care se presupune că ar fi adăpostit o familie numeroasă.

Istoricii şi arheologii de la National Trust for Scotia speră să strângă destui bani pentru a construi o replică a acestei case folosind aceleaşi metode şi materiale care ar fi fost folosite pentru a construi casa pe care au descoperit-o în Achtriochtan. Din păcate, ei se confruntă cu probleme în investigaţia lor cu privire la modul în care casa arăta şi asta din cauza faptului că unele din materialele acesteia au fost folosite la alte clădiri şi la unele proiecte de infrastructură din zonă.

Citeşte şi:

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI