UTC, cea mai importantă pepinieră de cadre a PCR. ”Uteciştii de azi, refegiştii de mâine”

Profesorul Ionel Claudiu Dumitrescu afirmă într-un articol publicat în revista Historia că “regimul comunist a pus mare accent pe dezvoltarea învăţământului numai după ce s-a constatat că evoluţia economică şi militară a sistemului centralizat este strict legată de progresul intelectual până la formarea unor specialişti capabili să rezolve problemele fără să gândească la mersul general al societăţii. Ideologia dicta însă modul în care erau organizate şcolile şi liceele.

• O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată
• Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă

Se punea accent pe învăţământul de masă şi pe celebrele economii la buget. Partidul comunist dorea performanţă, dar se învăţa pe trei serii, seralul începând doar de la orele 17. Nu exista timp pentru curăţenie şi aerisirea claselor. Profesorii erau epuizaţi de predarea la puhoiul de educabili. Mai existau în contul liceului şi 240 de persoane la profilul fără frecvenţă. Era un fel de industrie şcolară. Era doar o simulare intelectuală la matematică sau fizică.

Profesorii munceau, dar constatau că nu obţin rezultate printr-o suficientă acumulare de cunoştinţe teoretice şi practice. Seraliştii acumulau multe absenţe din cauza transportului în comun dinspre platforma chimică. Politica partidului făcea ravagii. Cele mai multe absenţe erau strânse atunci când se făceau alegeri în partid, UTC şi sindicat. Ideologia prima în faţa cărţii.”

Recrutarea uteciştilor începea în clasa a VIII-a, absorbţia elevilor de la acest nivel în UTC fiind de 25% în 1983 şi de 40% în 1988, conform istoricului Gabriel Catalan.

În 1983, 90% dintre elevii clasei a IX-a erau utecişti, pentru ca în 1988 să intre în organizaţie 98% dintre aceştia. Începând cu clasa a X-a, practic toţi elevii erau membri în UTC, intrarea în organizaţie făcându-se automat şi obligatoriu. Instrucţiunile de uz intern cu privire la modul de primire în UTC din anii ‘70 şi ‘80 amestecau criteriile politice cu cele meritocratice, în primă instanţă intrând în UTC, de regulă, elevii cei mai buni la învăţătură care nu aveau o problemă flagrantă la dosarul personal sau al părinţilor, respectiv să fi avut origini sănătoase, care se traduceau în a proven din familii de muncitori şi ţărani. În a doua etapă erau incluşi toţi ceilalţi.

Istoricul Gabriel Catalan spune că UTC a fost cea mai importantă pepinieră de cadre a PCR, evoluţia acesteia fiind indisolubil legată de cea a partidului. Din anii ‘60, PCR a dorit includerea “covârşitoarei majorităţi” a tineretului în organizaţiile comuniste.

“Statutul organizaţiei comuniste de tineret a fost modificat succesiv pentru a lărgi sfera celor eligibili: în 1956, la Congresul al II-lea al UTM, vârsta acestora a fost extinsă la intervalul 14-26 de ani; în 1960, cu ocazia Congresului al III-lea, de la 14 la 28 de ani; în 1966, la Congresul al IV-lea (renumerotat drept Congresul al VIII-lea) se revine la limita superioară de 26 de ani, dar cu posibilitatea de prelungire la cerere până la 30 de ani; în 1971, la Congresul al IX-lea, nu mai există limită pentru prelungire; Congresul al X-lea din 1975 şi Congresul al XI-lea din 1980 păstrează prevederile anterioare; Plenara din 1982, confirmată de Congresul al XII-lea din 1985, măreşte limitele la 14-30 de ani (…) Schimbările statutare privind limita de vârstă s-au reflectat în creşterea foarte rapidă a numărului de membri. UTM avea 1.900.000 de membri în 1960, 2.250.000 în 1966, în 1971 însuma 2.400.000 de membri, ajungea la aproape 3.000.000 în 1975, ulterior, în 1985, la 3.900.000, pentru a atinge cifra de 4.100.000 în 1988. În anii ‘80, UTC avea peste 500.000 de cadre (activişti)”, scrie istoricul, pe site-ul gabrielcatalan.wordpress.com.

Aceeaşi sursă arată că în “epoca Nicolae Ceauşescu” principalele funcţii ale organizaţiilor de tineret erau cele de propagandă şi de mobilizare la “muncile voluntare”, iar rolul esenţial le era rezervat pentru întreţinerea cultului personalităţii cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, fenomen care nu era doar o formă de consolidare a puterii familiei dictatoriale, ci şi o modalitate complexă de exercitare a controlului social.

În aceste condiţii nu e de mirare că un cunoscut cântec „Uteciştii de azi, comuniştii de mâine” a fost transpus cu greu în realitate, dar uşor de parafrazat, până a devenit un adevăr: „Uteciştii de azi, refegiştii de mâine”. Un apropos la tinerii care au ales libertatea în locul îndoctrinării, fugind în Occident, chiar cu preţul vieţii.  

Articolul de mai sus este parte a campaniei După 30 de ani – în căutarea Revoluţiei pierdute. O campanie împotriva uitării, marca „Gândul”. Vezi continuarea articolului pe Revolutions!