Home » Istorie » Mormintele unor mari preoţi, prima descoperire arheologică din Egipt care a avut loc în 2020

Mormintele unor mari preoţi, prima descoperire arheologică din Egipt care a avut loc în 2020

Autor: Adrian Popovici 02.04.2020
Anunţul a fost făcut de către Ministerul Turismului şi Antichităţilor al Egiptului.

Într-un mesaj pe pagina de Facebook a Ministerului Turismului şi al Antichităţilor din Egipt a fost anunţată prima descoperire arheologică care a avut loc în anul 2020: mormintele unor mari preoţi ai zeului Thoth, zeul cunoaşterii şi a familiilor acestora, notează The History Blog.

Conform arheologilor care au descoperit structura în care se aflau mormintele, aceasta ar fi fost folosită în Perioada Târzie, între anii 664 şi 399 înaintea erei noastre, în timpul dinastiilor XXVI-a, XXVII-a şi a XXVIII-a. Săpăturile au dus la descoperirea a 16 morminte, în care au fost descoperite 20 de sarcofage. Unele dintre aceste sarcofage se află într-o stare bună de conservare, arheologii putând să afle identitatea decedaţilor cu ajutorul hieroglifelor de pe acestea.

Pe unul dintre sarcofagele identificate în morminte se afla o inscripţie dedicată zeului Thoth, reprezentat cu un cap de ibis sau ca un babuin, ceea ce i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să presupună că mormintele erau folosite de către marii preoţi ai acestui zeu. De asemenea, în regiunea unde se află aceste morminte au fost descoperite de-a lungul timpului o multitudine de mumii ale unor păsări ibis şi ale unor babuini.

Dintre cele 20 de sarcofage, cinci sunt realizate din piatră, iar două dintre acestea sunt în continuare sigilate. Conform inscripţiilor de pe unul dintre cele două sarcofage, în interior ar trebui să se afle mumia lui Epy, fiul unui mare preot al zeului Osiris, Psamtik, care de asemenea a îndeplinit şi rolul de şef al trezorieriei regale. Cel de al doilea sarcofag din piatră aparţine lui Djed, care se dovedeşte a fi fost un personaj semnificativ al vieţii politice egiptene. Mai exact, hieroglifele sugerează că acesta era şef al trezorieriei regale, dar şi păstrător al sigiliilor Egiptului de Jos.

Credit foto: Ministerul Turismului şi Antichităţilor al Egiptului

Misunea arheologică a mai recuperat o serie de canope, vase folosite pentru păstrarea diferitelor organe ale unei persoanelor decedate; 10.000 de figurine ushabti, pe unele dintre acestea aflându-se numele unor persoane decedate; 700 de amulete; vase funerare; obiecte din aur dar şi o serie de unelte folosite pentru construirea acestor morminte.

Citeşte şi:

Misterul ”Mumiei care ţipă” a fost rezolvat după 132 de ani

Un fenomen straniu afectează cele mai vechi mumii din lume

Secretele mumiilor egiptene, dezvăluite pentru prima dată. Ce au văzut cercetătorii când le-au analizat la tomograf