Povestea sergentului Stubby, cel mai decorat câine de război din America

Cine era sergentul Stubby?

Nimeni nu ştie cu exactitate când s-a născut câinele cunoscut mai târziu sub numele de Sergentul Stubby. Se crede că patrupedul ar fi văzut lumina zilei în prima jumătate a Primului Război Mondial. Nu se ştia exact cărei rase aparţinea, fiind descris la momentul respectiv drept un Bull Terrier sau un Boston Terrier, de statură mică şi cu un temperament prietenos. Până în 1917, Stubby ar fi rătăcit pe străzile din New Haven, Connecticut, căutând resturi de mâncare. Câţiva ani mai târziu, după sfârşitul Primului Război Mondial,  isteţul căţel avea să devină cunoscut drept cel mai decorat câine din istoria americană.

• De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?
• Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai

Soarta câinelui s-a schimbat în iulie 1917, când a început să stea prin preajma unui grup de soldaţi, membri ai Regimentului 102 Infanterie, în timp ce aceştia se antrenau pe terenurile Universităţii Yale. Unul dintre bărbaţi, Robert Conroy, l-a remarcat şi a început să aibă grijă de el, numindu-l „Stubby”, nume  reprezentativ pentru statura şi coada lui.

Stubby saluta ca un adevărat soldat

Deşi armata americană nu avea încă un program oficial pentru înrolarea câinilor, instinctele şi farmecul lui Stubby i-au permis acestuia să ajungă la inimile bărbaţilor regimentului, care l-au învăţat cum să-şi ridice laba în semn de salut. În momentul în care unitatea a plecat în Franţa, Conroy ajunsese să îl îndrăgească atât de mult pe noul său prieten patruped, încât l-a luat cu el pe navă. Când prezenţa lui Stubby pe navă a fost descoperită de către comandant, câinele a răspuns salutându-l. Se pare că ofiţerul a rămas fără cuvinte în urma gestului căţelului, iar incidentul respectiv i-a asigurat locul lui Stubby drept mascotă oficială a diviziei Yankee, potrivit History Extra.

Stubby a participat la multe bătălii pe perioada staţionării sale în străinătate, printre care a doua bătălie de la Marna (iulie 1918) şi bătălia de la Château-Thierry (iulie 1918). Urechile lui ascuţite şi capacitatea de a auzi artileria înainte de a ateriza erau extrem de folositoare, Stubby dovedindu-se extrem de util în localizarea soldaţilor răniţi. Datorită simţurilor sale excelente, câinele a putut detecta cu uşurinţă atacurile cu gaz muştar; acesta a reuşit să salveze o întreagă companie, avertizând bărbaţii să-şi pună măştile de gaz. Stubby a fost prezent pe câmpul de luptă timp de 18 luni, participând la 17 bătălii, dintre care 4 ofensive.

Una dintre cele mai mari realizări înregistrate de Stubby s-a produs târziu într-o noapte pe frontul de vest. Întâmplarea a fost relatată ulterior în New York Times:

„În Chemin des Dames, Stubby a capturat un spion german şi a salvat un doughboy (argou din Statele Unite pentru infanterist) dintr-un atac cu gaz. Auzind un sunet în liniştea nopţii, câinele, care stătea neclintit de pază, s-a furişat din tranşee şi a recunoscut un german. Încercările germanului de a înşela câinele au fost zadarnice. Prinzându-şi prizonierul de pantaloni, Stubby l-a reţinut până a sosit ajutorul.”

Alertaţi de agitaţie, soldaţii au putut să prindă spionul. Pentru eforturile sale din acea seară, Stubby a primit medalia Crucea de Fier care fusese dată iniţial spionului german. Necrologul (un articol care raportează moartea recentă a unei persoane, de obicei împreună cu un raport al vieţii persoanei şi informaţii despre viitoarea înmormântare) Generalului Stubby a fost mult mai lung decât al altor oameni notabili ai vremii.

După terminarea războiului, Stubby s-a întors acasă în America. El a fost decorat cu o medalie pentru eroism de la Humane Education Society, o organizaţie pentru protecţia animalelor, şi s-a întâlnit cu preşedinţii Woodrow Wilson, Calvin Coolidge şi Warren G Harding. După război, a devenit mascota unei echipe sportive de la Universitatea Georgetown, Washington DC, unde Conroy studiase dreptul. Acolo, câinelui i s-a acordat rangul neoficial de sergent, un rang mai mare decât cel al stăpânului său. În 1926, Stubby a murit acasă, presupunându-se că şi-a petrecut ultimele sale clipe în braţele stăpânului său Conroy.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Trei animale care au schimbat istoria omenirii

Când au început oamenii să aibă animale de companie?

10 animale mult mai longevive decât oamenii

Curiozităţi despre animale care te vor surprinde