Home » Istorie » Un posibil mormânt al lui Romulus, descoperit sub Forumul Roman

Un posibil mormânt al lui Romulus, descoperit sub Forumul Roman

Un posibil mormânt al lui Romulus, descoperit sub Forumul Roman
Publicat: 20.02.2020
Arheologii au descoperit, sub Forum, un mormânt din secolul VI înaintea erei noastre.

În mitologia romană, Romulus este considerat fondatorul şi primul rege al Romei, iar descendenţa sa, care include supravieţuitorii războiului troian şi chiar pe zeiţa Afrodita/Venus, a fost folosită de către filozofii romani pentru a justifica dreptul Romei de a stăpâni asupra lumii. 

În tradiţia romană, chiar şi după alungarea regilor, povestea lui Romulus şi a fratelui său Remus a reprezentat o parte importantă a ritualurilor şi a vieţii publice, din această cauză, identificarea unui posibil loc în care se află rămăşiţele acestei figuri legendare reprezintă o veste cât se poate de bună pentru arheologi. 

Mail Oline notează că oamenii de ştiinţă au descoperit un sarcofag, despre care cred că datează din secolul VI înaintea erei noastre şi despre care presupun că ar putea aparţine lui Romulus. Acest sarcofag a fost descoperit sub intrarea în Curia, locul în care senatorii se adunau pentru a vota.

Arheologii nu au descoperit oase în respectivul sarcofag şi sunt de părere că romanii antici au construit templul pe locul în care credeau că se află rămăşiţele primului rege. Altarul acestui templu a fost identificat în anul 1899, oamenii de ştiinţă identificând pe acesta o inscripţie în limba greacă, care spunea că acel pământ sacru nu ar trebui să fie profanat.

Istoricii sunt de părere că fraticidul care a dus la fondarea Romei a avut loc în anul 753 înaintea erei noastre. În ceea ce priveşte Forumul Roman, presupusul loc de odihnă al lui Romulus, istoricii sunt de părere că romanii au început să folosească pentru întâlniri şi să contruiască clădiri pe terenul dintre Colina Palatină şi Colina Capitolină, începând cu anul 500 înaintea erei noastre, odată cu perioada Republicii.

Citeşte şi:

Povestea adevărată a fondării Romei

Roma Antică, 6 întrebări cheie şi răspunsurile la acestea

Povestea întemeierii Romei, oraşul de pe Şapte Coline. Ab urbe condita!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase