Home » Lumea digitală » Aplicaţia care te ajută să supravieţuieşti în cazul unui accident aviatic – VIDEO

Aplicaţia care te ajută să supravieţuieşti în cazul unui accident aviatic – VIDEO

Publicat: 01.04.2016
A fost dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea din Udine, Italia

O nouă aplicaţie 3D, disponibilă pentru Android şi iOS, dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea din Udine, Italia, numită Prepare for Impact, le arată utilizatorilor ce trebuie să facă în mai multe scenarii de incidente aviatice, informează Go4it.

Prepare for Impact prezintă câteva scenarii precum o aterizare forţată într-un loc neamenajat sau pe apă, dar şi unele care includ incidente minore, precum o ieşire uşoară a avionului de pe pistă.

Aplicaţia, disponibilă pentru Android şi iOS, oferă sfaturi detaliate pentru incidentele în care cabina aeronavei se depresurizează, uşa avionului nu se mai deschide sau la bord au loc mici incendii, potrivit Go4it.

„Oamenii se pot familiariza cu urgenţele la bordul avioanelor prin rularea unor scenarii de genul ‘ce ar fi dacă’, îşi aleg propriile acţiuni şi văd care sunt consecinţele pozitive sau negative ale acestora”, a declarat profesorul Luca Chittaro în comunicatul de lansare a aplicaţiei, mai spune Go4it.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase