Prima pagină Lumea digitala

O mare companie aerospaţială vrea să înlocuiască sateliţii de pe orbită cu drone

Adrian Popa 06.02.2016 | ● Vizualizări: 802

Compania Airbus propune înlocuirea sateliţilor de pe orbită cu drone care să zboare la altitudini foarte mari (18.000 m), deoarece aceste aparate de zbor sunt relativ ieftine şi uşor de lansat.

Când primul satelit artificial din lume, Sputnik 1, a fost lansat pe orbita Terrei, acesta a revoluţionat modul în care lumea comunică. Momentul a dat naştere cursei spaţiale dintre SUA şi Uniunea Sovietică şi a dus la dezvoltarea miilor de sateliţi aflaţi atăzi pe orbita planetei, care permit comunicarea, navigarea şi transmiterea de programe TV oriunde în lume, notează Go4it.



Totuşi, sateliţii sunt scumpi, iar ducerea lor în spaţiu este o operaţiune care nu este nici ea ieftină sau lipsită de pericole. De multe ori rachetele care transportau spre spaţiu sateliţi de zeci de milioane de dolari au explodat. Mai mult, orbita planetei s-a aglomerat, iar în acest moment nu există o modalitate prin care să fie aduşi la sol sateliţii scoşi din uz. Aceştia reprezintă un pericol pentru cei existenţi, dar şi pentru structuri masive şi extrem de importante, precum Staţia Spaţială Internaţională.

Airbus crede că are o soluţie la toate aceste probleme. Compania propune înlocuirea sateliţilor cu drone care să zboare la altitudini foarte mari (18.000 m). Aceste aparate de zbor sunt relativ ieftine şi uşor de lansat. Dronele mai au un avantaj major în competiţia cu sateliţii: pot face fotografii mult mai clare, deoarece zboară la altitudine mult mai mică. Singura problemă ar fi că dronele standard nu pot sta atât de mult în aer.

Compania a prezentat recent drona Zephyr T, care îşi ia toată energia necesară de la soare. Aeronava este similară cu cea, numită „Aquila”, prin care Facebook doreşte să ofere internet în zonele care nu au acces la acest serviciu.

„Va fi alimentată de panouri solare montate pe aripi şi va fi capabilă să stea la altitudini mai mari de 18 km timp de mai multe luni”, a declarat Mark Zuckerberg, directorul executiv al Facebook.

Potrivit Go4it, şi dronele Airbus vor trebui ca din când în când să aterizeze pentru schimbarea bateriilor şi montarea de noi tehnologii pe ele.

Airbus a început să lucreze la drone-satelit în 2008, iar în 2007 nava sa Zephyr 7 a doborât recordul mondial pentru cel mai lung zbor fără realimentare (14 zile). Pe baza acestui model au fost dezvoltate dronele Zephyr S şi Zephyr T.

Modelul S va intra în serviciul armatei britanice care îl va folosi pentru misiuni de supraveghere.

Sursa: Go4it

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI