Home » Lumea digitală » Apple poate renunţa la unul dintre cele mai râvnite telefoane. Ce l-ar putea înlocui

Apple poate renunţa la unul dintre cele mai râvnite telefoane. Ce l-ar putea înlocui

Apple poate renunţa la unul dintre cele mai râvnite telefoane. Ce l-ar putea înlocui
Publicat: 26.01.2018
iPhone X este cel mai scump telefon de „serie” de pe piaţă şi totodată un telefon care a fost destul de greu de găsit în magazine la sfârşitul anului 2017 din cauza cererii din partea utilizatorilor care depăşea capabilitatea de producţie a fabricilor Apple , scrie go4it.ro.

Apple a prezentat iPhone X ca un model aniversar, care marchează aniversarea de zece ani de la apariţia primului smartphone din această serie. În general, compania ieftineşte modelele din anul precedent şi le păstrează în ofertă ca opţiuni de buget, însă iPhone X ar putea să nu beneficieze de aceeaşi soartă. În timp ce iPhone 8 şi 8 Plus ar putea să rămână pe piaţă în 2019, pentru cei care nu sunt pregătiţi să renunţe la TouchID, iPhone X ar putea fi înlocuit complet de o nouă serie de produse care vor păstra  design-ul, dar vor creşte în dimensiuni, scrie go4it.

Informaţiile vin de la Ming-Chi Kuo, un analist care urmăreşte îndeaproape compania Apple şi face de obicei declaraţii în legătură cu planurile acesteia, care de cele mai multe ori se confirmă. Acesta sugerează că producţia de iPhone X ar putea fi oprită complet în această vară, telefonul fiind considerat în acel moment „end of life”. Noile iPhone-uri din 2018 ar păstra ecranele edge-to-edge cu panou OLED, sistemul FaceID şi camera foto duală orientată pe verticală de pe spate, însă vor oferi diagonale de 6,1, respectiv 6,5”. TouchID nu se întoarce pe noile telefoane, în ciuda faptului că tehnologia pentru integrarea unui senzor de amprentă în display este acum disponibilă.

Tot anul acesta vom vedea cel mai probabil un nou iPhone SE, care va păstra dimensiunile reduse ale modelelor iPhone 5, însă care va beneficia de hardware actualizat.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase