Home » Lumea digitală » ROG Phone – impresii, accesorii, preţ şi dată de lansare în România

ROG Phone – impresii, accesorii, preţ şi dată de lansare în România

ROG Phone – impresii, accesorii, preţ şi dată de lansare în România
Publicat: 11.11.2018
ROG Phone este unul dintre cele mai puternice smartphone-uri de pe piaţă, conform testelor de performanţă AnTuTu şi totodată unul dintre puţinele smartphone-uri dedicate aproape exclusiv gamerilor, aşa că atunci când am avut ocazia să mergem să vedem dispozitivul în premieră înainte de lansarea lui oficială în România, nu am ezitat. În continuare puteţi afla elementele care deosebesc ROG Phone de alte dispozitive similare din prezent.

ROG Phone – Design

Telefonul de gaming de la ASUS încearcă să păstreze elemente de design ale altor dispozitive din gama Republic of Gaming, spatele fiind decorat cu elemente angulare, camera şi senzorul de amprentă fiind încadrate în forme neobişnuite, angulare, care par a fi inspirate de design-urile monitoarelor şi perifericelor din ultimii ani de la ASUS. Acesta este de asemenea primul smartphone pe care l-am folosit care beneficiază de fante de aerisire, pentru o răcire mai eficientă a chipset-ului.

Totodată, este primul telefon pe care l-am văzut până acum care beneficiază de o zonă iluminată pe partea din spate, logo-ul ROG fiind decorat cu LED-uri RGB compatibile cu sistemul de iluminare Aura de la ASUS. La capitolul conectivitate, avem de a face cu un port USB Type-C, un jack audio şi un port dublu USB Type-C, acesta din urmă fiind utilizat pentru conectarea de accesorii.

Alte particularităţi interesante pentru acest dispozitiv sunt zonele „Air Triggers” de pe laterale (două pe laterala dreaptă şi una pe laterala din stânga), care pot detecta apăsările utilizatorului şi pot fi configurate pentru a fi folosite drept butoane fizice în jocuri.

În cele din urmă, avem de a face cu un display AMOLED Full HD+ pe format 18:9, compatibil cu standardul HDR. Acesta este primul de acest gen de pe piaţă care afişează la 90 Hz, oferind totodată şi o latenţă de numai 1ms, performanţă similară cu cea a monitoarelor de gaming de PC. Acesta pare să afişeze culori plăcute şi este foarte luminos, ceva ce l-ar putea recomanda peste display-ul IGZO de pe Razer Phone, care vine cu frecvenţă de 120 Hz, dar luminozitate foarte scăzută în comparaţie.

Nici sistemul audio nu a fost ignorat, ROG Phone beneficiind de două difuzoare frontale, poziţionate deasupra şi sub display, care sunt destul de puternice şi nu sunt acoperite în utilizare atunci când ţii telefonul în mână când te joci pe el.

Continuarea şi video pe go4it.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase