Prima pagină Lumea digitala

Clip de prezentare pentru Vivo Apex, telefonul cu senzor de amprentă pe tot ecranul - VIDEO

Cătălin Niţu 02.03.2019 | ● Vizualizări: 507
Captură foto Youtube     + zoom
Galerie foto (1)

Vivo APEX 2019 impresionează în mai multe feluri, acesta oferind o privire către viitorul dispozitivelor mobile. Smartphone-ul nu are niciun buton fizic, nu are port de încărcare USB şi nici difuzoare de sunet, însă asigură o experienţă de utilizare normală. Cel mai impresonant este însă senzorul său de amprentă, care poate fi folosit pe întreaga suprafaţă a display-ului.

Un clip video cu Vivo APEX 2019 a apărut pe internet, în care sunt prezentate mai multe capabilităţi ale telefonului. Chiar dacă cel care prezintă vorbeşte în chineză, nu este necesară o traducere pentru a înţelege noile funcţii ale dispozitivului.

În primul rând, butoanele de volum şi oprire/pornire folosesc un senzor de presiune integrat în carcasa telefonului, butonul on/off fiind marcat pe suprafaţa ramei, acesta găsindu-se uşor, doar prin atingere. Display-ul nu este întrerupt de un notch şi nici de o cameră foto integrată în display, aşa cum au alte dispozitive, ideea din spatele lui APEX 2019 fiind realizarea unui dispozitiv cu ecran pe întreaga suprafaţă frontală a telefonului. Totuşi, în partea de jos există un mic spaţiu negru, similar cu cel al altor dispozitive din ultimul an.



Conectivitatea USB şi încărcarea se realizează cu ajutorul unui port magnetic amplasat pe partea din spate a telefonului, conectorul fiind din păcate proprietar, adică cei care vor să aibă la îndemână un cablu de încărcare, nu vor putea folosi unul standard cu mufă USB Type-C.
 
Cea mai mare noutate a telefonului rămâne senzorul de amprentă, care este capabil să înregistreze foarte repede amprenta utilizatorului, funcţionând apoi prin atingere oriunde pe suprafaţa ecranului. Atunci când ecranul este oprit, utilizatorul atinge telefonul cu un deget înregistrat în orice poziţie, indiferent de orientarea telefonului. Având în vedere că abia de curând am primit senzori de amprentă în display într-o poziţie fixă, APEX 2019 pare să fie mult mai avansat decât  la acest capitol faţă de companiile cu care concurează.
 

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI