Prima pagină Lumea digitala

Galaxy S10, deblocat cu o poză sau un clip video

Cătălin Niţu 03.13.2019 | ● Vizualizări: 559
Foto: arhiva     + zoom
Galerie foto (1)

Recunoaşterea facială este o funcţie de securitate care a câştigat în popularitate odată cu Face ID de la Apple. Compania americană chiar a renunţat complet la alte metode de autentificare biometrică pe modelele iPhone X. Alte companii au încercat să ofere soluţii similare, însă puţine au investit în componente dedicate. Samsung oferea de mai multă vreme un scanner pentru iris, care folosea amprenta oculară a utilizatorului pentru deblocare, însă a renunţat la această componentă pe seria Galaxy S10. Se pare însă că recunoaşterea facială realizată exclusiv prin intermediul camerei foto nu oferă siguranţă.

Mai multe companii precum Huawei, OnePlus şi acum Samsung au funcţia de deblocare prin intermediul recunoaşterii trăsăturilor faciale. Unele companii atenţionează utilizatorii despre faptul că aceste metode de autentificare nu sunt tocmai sigure, însă indiferent dacă acestea sunt prezentate drept sigure sau nu, este greu să ai încredere într-un sistem care foloseşte doar camere foto, scrie go4it.

De exemplu, la lansarea acestei funcţii pe dispozitivele OnePlus, au apărut diverse clipuri pe internet care dovedeau că telefoanele pot fi cu uşurinţă deblocate cu ajutorul unei simple fotografii, iar acum că Galaxy S10 este pe piaţă, această situaţie se repetă. Practic, oricine are pe telefon o fotografie sau un clip video cu proprietarul telefonului, poate păcăli sistemul de securitate al celor de la Samsung.

Mai mult, Samsung spune că are două moduri de recunoaştere facială, unul mai sigur şi unul mai puţin sigur, dar niciunul nu poate să treacă peste testul fotografiei sau clipului video, ambele deblochând telefonul fără probleme. Există pe internet şi persoane care spun că rudele apropiate precum faţii pot debloca telefoanele prin recunoaştere facială, în ciuda faptului că nu arată foarte similar.



Ce-i drept, inclusiv în cazul Apple Face ID, au existat cazuri în care fraţii gemeni pot debloca telefoanele şi chiar rude apropiate care au trăsături faciale foarte similare. Spre exemplu, în preajma lansării lui iPhone X, un copil a reuşit să deblocheze telefonul mamei sale.

În cazul telefoanelor care nu au hardware dedicat pentru recunoaştere facială, probabil că nu ar trebui să vă bazaţi pe această metodă dacă doriţi ca datele voastre să fie în siguranţă. Samsung a eliminat scanerul de iris pentru a putea integra un display Infinity-O în dispozitivele sale, iar securitatea deblocării prin această metodă a dispărut odată cu ea.