Home » Lumea digitală » Microsoft pregăteşte o schimbare de inferfaţă în Windows 10. Meniul Start va fi modificat substanţial

Microsoft pregăteşte o schimbare de inferfaţă în Windows 10. Meniul Start va fi modificat substanţial

Microsoft pregăteşte o schimbare de inferfaţă în Windows 10. Meniul Start va fi modificat substanţial
Publicat: 26.07.2019
Windows 10 este cel mai controversat sistem de operare de la Microsoft, având atât susţinătorii săi, cât şi foarte mulţi care se opun ideii de sistem de operare oferit drept serviciu, în continuă schimbare.

Microsoft a lansat din greşeală o versiune destinată testării interne a lui Windows 10, dezvăluind astfel un nou meniu Start, complet nou, diferit atât de clasicul meniu din Windows 7, cât şi de interfaţa Modern din Windows 8, care este acum prezentă pe computerele cu Windows 10. Acesta adoptă un design cu pictograme mari, fără funcţionalităţi Live şi pare să schimbe puţin ordinea elementelor afişate.

De exemplu, sus de tot avem poza de profil a utilizatorului, care a fost mutată de pe bara laterală. Apoi imediat sub aceasta putem vedea o căsuţă de căutare, care se afla până acum în partea de jos. Următorul rând oferă sugestii de scurtături către cinci aplicaţii folosite recent, în timp ce restul meniului este o înşiruire de aplicaţii instalate pe computer.

Fără să utilizăm acest meniu la prima mână este imposibil de intuit dacă schimbările sunt bune sau nu, însă cu siguranţă, modul în care meniul de Start va fi utilizat va fi schimbat semnificativ dacă acest update va fi dezvoltat într-unul pentru varianta publică a sistemului de operare.

Citeşte continuarea pe Go4it!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase