Prima pagină Lumea digitala

Windows 10 este folosit de jumătate din utilizatorii de PC-uri

Catalin Nitu 09.09.2019 | ● Vizualizări: 700

Microsoft şi-ar dori ca toţi utilizatorii de PC-uri să treacă pe Windows 10, însă adopţia celui mai recent sistemul de operare al companiei s-a dovedit a fi sub aşteptări.

Conform Net Aplications, o companie de cercetare care urmăreşte 160 de milioane de vizitatori de pe 40.000 de site-uri, Windows 10 a ajuns în luna august să deţină 50,99% dintre utilizatorii de Windows. Acesta este acum cel mai folosit sistem de operare de la Microsoft, fiind însă urmat de „bătrânul” Windows 7, care încă deţine aproximativ 30,34% din piaţă, în ciuda faptului că începând cu luna ianuarie 2020, acesta va rămâne fără suport software pentru utilizatorii de rând.

Windows 8 este acum prezent doar pe 0,63% dintre computerele încă în utilizare, în timp ce Windows 8.1 pe 4,20%. Se pare că programul de upgrade gratuit a fost utilizat de mulţi dintre clienţii Microsoft. În 2015 la scurt timp după lansarea Windows 10, cele două sisteme de operare Windows 8 încă deţineau 16,45% din piaţă. Alte versiuni de Windows nu mai sunt nici măcar la fel de populare precum acestea. Windows Vista, sistemul care a precedat Windows 7 este acum instalat pe numai 0,15% dintre computere, în timp ce Windows XP mai este folosit de 1,57% dintre utilizatori.

Citeşte continuarea pe Go4it!



 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI