Home » Lumea digitală » Amazon lucrează la o metodă de plată care foloseşte amprentele

Amazon lucrează la o metodă de plată care foloseşte amprentele

Amazon lucrează la o metodă de plată care foloseşte amprentele
Publicat: 10.09.2019
Corporaţia testează momentan metoda de plată pe angajaţii din birourile amplasate în New York.

La nivel mondial, Amazon este recunoscut pentru procentul tot mai mare din piaţa cumpărăturilor online pe care îl ocupă şi pentru modul în care folosesc inovaţiile tehnologice pentru a-şi menţine poziţia. Ultima inovaţie pe care corporaţia vrea să o introducă şi pe care o testează este un nou sistem de plată pe baza amprentelor, notează Futurism.

În prezent, sistemul de plată este testat de către angajaţii Amazon din New York care vor să folosească automatele de gustări din sediile sale. La baza acestui nou sistem de plată se află un scaner numit „Orville” care preia imaginile mâinii unui client şi pe care le poate asocia cu informaţiile contului acestuia.

Această nouă metodă de plată ar putea să eficientizeze modul în care clienţii Amazon îşi efectuează cumpărăturile şi, chiar, spun unii experţi, ar putea să schimbe relaţia noastră cu banii. Totuşi, experţii în securitatea informatică avertizează că „Orville” aduce cu sine şi o serie de probleme de securitate asupra conturilor bancare sau de pe Amazon. Ei argumentează că sistemul cu carduri pe care îl folosim în prezent permite înlocuirea acestora în cazul în care suspectăm unele infracţiuni de natură financiară, dar un sistem cu amprentă se va dovedi mult mai inflexibil în faţa unor probleme.

Citeşte şi:

Angajaţii români şi indieni ai Amazon ascultă comenzile date asistentului virtual Alexa

Amazon vrea să lanseze 3.200 de sateliţi care să extindă reţeaua de internet

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase