Home » Natură » Aici localnicii ştiu cu patru zile înainte dacă se schimbă vremea. Cum este posibil? FOTO+VIDEO

Aici localnicii ştiu cu patru zile înainte dacă se schimbă vremea. Cum este posibil? FOTO+VIDEO

Publicat: 22.06.2015
Lacul Sfânta Ana, aflat în judeţul Harghita, este singurul lac vulcanic din România şi este vizitat anual de mii de turişti. Puţini sunt însă cei care ştiu că localnicii au o modalitate inedită de a prezice vremea.

Tot ce au de făcut cei care vor să afle cum va fi vremea în următoarele zile este să arunce o privire la zidul de sprijin al drumului care duce la lac. În zid există o fisură. Când prin acea fisură iese gaz care pişcă nasul, presiunea atmosferică este scăzută, deci vine ploaia.

Această metodă îi ajută pe localnici să ştie şi cu patru zile înainte cum va fi vremea, totul pentru că lacul Sfânta Ana se află în masivul Ciomatu pe fundul craterului unui vulcan stins, potrivit Ştirile ProTV.

Lacul, aflat la aproape 1.000 de metri altitudine, nu are izvoare aşa că îşi completează apele în urma precipitaţiilor, adâncimea sa maximă fiind de doar şapte metri.

Sursă: YouTube

De lacul Sfânta Ana este legată o legendă veche. Se spune că un boier din acea zonă a înhămat la caleaşca sa 12 fete, printre care se număra şi Ana. Atunci când nu a mai rezistat să vadă durerea semenilor săi, Ana s-a rugat la Dumnezeu şi i-a cerut să rupă pământul sub ea şi să o scufunde cu tot cu boier.

Legenda spune, în continuare, că ruga fetei a fost auzită şi că muntele s-a surpat, iar lacrimile de durere ale fetelor au format lacul.

Turiştii care vor să viziteze lacul Sfânta Ana trebuie să ştie că intrarea în rezervaţia costă 5 lei de persoană.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase