Home » Natură » Albinele din întreaga lume vor avea CIP-uri. Care este rolul lor

Albinele din întreaga lume vor avea CIP-uri. Care este rolul lor

Albinele din întreaga lume vor avea CIP-uri. Care este rolul lor
Publicat: 27.08.2015
Albine din întreaga lume ar putea purta în curând mici dispozitive electronice de transmisie, în cadrul unui studiu realizat în Australia asupra creşterii bruşte a ratei mortalităţii în rândul acestor insecte, informează agenţia Xinhua.

 Oameni de ştiinţă de la Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation (CSIRO) din Australia desfăşoară ‘Global Initiative for Honey Bee Health’, efort multi-naţional de găsire a unei soluţii de combatere a fenomenului înregistrat în ultimii ani, de dispariţie masivă a exemplarelor din cadrul speciei.

Albinele sunt cruciale pentru polenizarea a mai mult de 30 la sută dintre produsele alimentare pe care le consumă oamenii — cele mai multe fructe, legume, uleiuri, seminţe şi nuci.

Descoperiri recente au scos în evidenţă deteriorarea tot mai evidentă a stării de sănătate a albinelor, care afectează capacitatea lor de a poleniza culturile, iar marţi profesorul Paolo de Souza de la CSIRO a declarat că această iniţiativă globală îşi propune să contribuie la înţelegerea cauzelor care afectează albinele.

El a spus că etichetele de identificare a frecvenţei radio (RFID), care includ şi micro-senzori, le vor permite cercetătorilor să monitorizeze sănătatea şi bunăstarea albinelor în viaţa de zi cu zi.

„Mica tehnologie poate permite cercetătorilor să analizeze efectele factorilor de stres — boli, pesticide, poluarea aerului, contaminarea apei, alimentaţie şi factori meteorologici extremi — asupra deplasării albinelor şi a capacităţii lor de polenizare”, a spus De Souza într-o declaraţie.

„Analizăm şi care sunt factorii cheie sau combinaţia de factori care duc la decesul în masă al albinelor”, a mai spus sursa citată.

„Senzorii, care funcţionează în parteneriat cu tehnologia Intel, acţionează în mod asemănător cu înregistrările din cutia neagră a zborurilor aviatice şi vor oferi informaţii vitale despre factorii de stres cu impact asupra sănătăţii albinelor”, a explicat De Souza.

În prezent, etichetele RFID au fost montate pe circa 15.000 de albine din Australia şi Brazilia, menţionează Xinhua.

Specialistul a afirmat că albinele sunt în general animale previzibile, dar modele comportamentale recente indică faptul că stresul afectează întreaga populaţie de albine de pe glob.

De Souza a adăugat că, prin urmărirea şi modelarea electronică a mişcării albinelor, cercetătorii pot ajuta „la identificarea cauzelor de stres, în scopul protejării importantului proces de polenizare realizat de albine”.

Cercetătorul CSIRO Saul Cunningham a declarat că, deşi Australia a fost până în prezent suficient de norocoasă să nu sufere de un declin notabil al populaţiei de albine, este important ca în viitor să nu se ajungă într-o situaţie disperată din acest punct de vedere.

„Acest lucru pune Australia într-o bună poziţie pentru a acţiona ca grup de control pentru cercetarea pe aceasta temă majoră, care ar putea să devină, într-o bună zi, şi o problema sa”, a spus Cunningham.

De Souza consideră că a venit momentul pentru un efort naţional şi internaţional bine coordonat, folosind o tehnologie comună şi protocoale de cercetare, pentru a ajuta la rezolvarea problemelor cu care se confruntă la nivel global populaţia de albine, înainte să fie prea târziu.

El a mai precizat că intenţionează ca, după o serie de investigaţii ştiinţifice în cadrul CSIRO, să extindă cercetarea asupra albinelor în Mexic, Costa Rica, Argentina şi Marea Britanie, menţionează agenţia Xinhua.

Sursa: Agerpres

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase