Home » Natură » Una dintre cele mai fascinante mine de sare din întreaga lume. Are şi o biserică neobişnuită – FOTO

Una dintre cele mai fascinante mine de sare din întreaga lume. Are şi o biserică neobişnuită – FOTO

Una dintre cele mai fascinante mine de sare din întreaga lume. Are şi o biserică neobişnuită – FOTO
Publicat: 28.11.2015
Pe coasta de Sud a Siciliei, pe cea mai mare insula din Marea Mediterană, se află oraşul Realmonte în care există o mină uriaşă de sare, care are tunele subterane ce ajung la 25 de km lungime şi la o adincime de 100 de metri sub pământ.
Pereţii minei de sare sunt, în mod natural, decoraţi cu fâşii de pietre de diferite nuanţe aranjate în cercuri concentrice şi linii. Aceste benzi colorate s-au format în urmă cu aproximativ 5 milioane ani prin depunere de sare, atunci când apa de mare s-a evaporat, lăsând cantităţi mari de sare dizolvată ca precipitat. În această perioadă, Marea Mediterană a suferit aproape o uscare completă, pe care geologii o numesc Criza Messiniană de Salinitate. 
 
Din cauza condiţiilor climatice, în general aride, într-un mileniu, bazinul mediteranean aproape complet  s-a uscat, formând un bazin adânc, uscat, care a ajuns de la 3 până la 5 km sub nivelul oceanului mondial. 
 
Imagini făcute în această mină de sare pot fi vizualizate aici
 
„Temperatura, care poate facilita vaporizarea, poate afecta tipul de sare care rămâne drept precipitat, ceea ce înseamnă că un alt tip de sare se formează în timpul iernii decât în timpul verii”, explică The Earth Story.
 
Astfel, sărurile deschise la culoare şi cele întunecate, repezinta de fapt sedimentele care s-au depus pe timp de vară şi depozitele pe timp de iarnă. Aceste cicluri sezoniere sunt cunoscute, în lumea geologică, ca varve –  depozit stratificat de argile din lacurile glaciare din cuatenar, care se prezintă ca nişte benzi albicioase sau cenuşii-închise. Iar în cazul de faţă putem vedea modele fascinante de varve.
 

Galerie foto

vezi galeria
10 foto
 
Pe lângă acestea, Mina Salina Realmonte din Italia are, de asemenea, şi o biserică încorporată adânc în mina de sare, cu altar, trepte, fresce şi crucifix, toate sculptate cu mare grijă şi migală în sare. Biserica este capabilă de a găzdui până la 800 de persoane. În fiecare an, la începutul lunii decembrie, au loc ceremonii în biserica subterană, pentru a sărbători Sfânta Barbara, protectoarea minerilor.
 
Mina Realmonte este capabilă să producă, aproximativ, 500 de mii de tone de sare în fiecare an, având un rol important în economia locală. Această regiune se crede că are rezerve de sare de 100 de milioane de tone.
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” dar SUA nu au și nici nu au avut vreodată dovezi
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” ...
Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea” perioadă din viața sa
Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea” perioadă ...
Un studiu arată că oamenii inteligenți au tendința să fie de stânga
Un studiu arată că oamenii inteligenți au tendința să fie de stânga
Clipitul nu doar umezește ochii, dar și crește puterea semnalului vizual, arată un nou studiu
Clipitul nu doar umezește ochii, dar și crește puterea semnalului vizual, arată un nou studiu
Test de cultură generală. Câte ore are o săptămână?
Test de cultură generală. Câte ore are o săptămână?
Cum ajung microplasticele din intestin spre alte organe?
Cum ajung microplasticele din intestin spre alte organe?