Home » Natură » Râul misterios care FIERBE exact ca în legendele amazoniene. ”Este o minune naturală” – FOTO

Râul misterios care FIERBE exact ca în legendele amazoniene. ”Este o minune naturală” – FOTO

Publicat: 21.02.2016
Timp de secole, localnicii peruvieni au tot vorbit despre un râu în Amazon, care are o temperatură atât de ridicată încât poate ucide.
Conform legendei, conchistadorii spanioli s-au aventurat în pădurile tropicale în căutarea aurului, iar dintre ei puţini au fost cei care s-au întors. Unii dintre cei salvaţi povesteau despre o apă otrăvită, şerpi mâncători de oameni şi un râu care fierbe.
 
 
Geologul peruvian Andrés Ruzo a fost fascinat de acest mit încă din copilărie. După finalizarea proiectului său de doctorat pe tema potenţialului energiei geotermale din Peru, Ruzo a ajuns să se întrebe dacă existenţa râului nu este doar o poveste, ci parte din realitate. 
 
În 2011, Ruzo a decis să plece în pădurea amazoniană împreună cu mătuşa lui, care a povestit că ar fi înotat chiar în acest râu. După călătorie, Andrés Ruzo afirmă că ar fi văzut cu ochii lui acest misterios râu.
 
Spre marea sa surprindere, deasupra râului se ridicau aburi fierbinţi. „Când am văzut acest lucru, mi-am căutat imediat termometrul. Temperatura medie în râu era de 86 de grade Celsius, nu ajungea la fierbere, dar era aproape de asta…deci, nu e o legendă”, a declarat Ruzo. 
 
Sursa foto: Devlin Gandy
 
Partea cea mai enigmatică este mărimea absolută a acestui râu. Apele termale nu sunt o noutate, dar prin apropiere nu există nici un vulcan. E de luat în considerare faptul că râul este la 700 km de cel mai apropiat sistem vulcanic. Şi în acele părţi ale lumii bazinele termale nu ajung la aşa temperaturi. Râul are până la 25 de metri lăţime şi 6 metri adâncime şi ”fierberea” are loc pe o suprafaţă incredibilă de 6.24 km.
 
Cu permisiunea şamanului, Ruzo a petrecut ultimii cinci ani studiind acest râu, ecosistemul din jurul său, iar în laboratorul său a analizat mostrele de apă, în speranţa de a-şi da seama ce se întâmplă.
Să ne imaginăm Pământul ca un corp uman, cu linii de fractură şi fisuri care sunt asemenea arterelor. Aceste „artere ale Pământului” sunt umplute cu apă caldă, iar atunci când ajung la suprafaţă vom vedea manifestări geotermale – cum ar fi fierberea râurilor, citează Science Alert. 
 
Analiza chimică a dezvăluit că apa din râu, iniţial, s-a adunat în urma ploilor. Ruzo lansează ipoteza că acum acest lucru se întâmplă în amonte, departe în Anzi, după se scurge în jos, în pământ, unde este încălzit cu energia geotermală a Pământului. În cele din urmă reapare în Amazon, sub forma unui râu în fierbere.
 
Ruzo a lucrat şi cu biologii Spencer Wells şi Jonathan Eisen, pentru a obţine secvenţe ale genomului microbilor care trăiesc în râu, dar şi în jurul lui; pentru a descoperi specii noi, care sunt capabile să supravieţuiască în asemenea condiţii de căldură. Râul pare a fi, însă, unul mort. Din cauza temperaturii, animalele nu mai pot înota şi ajung să fiarbă.
 
„În timpul doctoratului meu, am realizat că acest râu este o minune naturală”, a declarat Andrés Ruzo.
 
El tocmai a lansat o carte intitulată ”The Boiling River” despre aventurile sale, sperând să capteze atenţia comunităţii asupra  acestui râu, dar şi pentru a-l salva de exploratori şi ţapinari. 
 
„Nu-mi place ideea că o singură persoană îşi va asuma această sarcină, cred că este vorba despre crearea unei comunităţi pe scară internaţională. Planeta a devenit mai mică, iar minunile naturale de acest tip sunt puţine şi rare”, a declarat Ruzo.
 
 
Vă recomandăm şi aceste articole: 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron
Tulburătoare și Înălțătoare discuția dintre Ana Blandiana și Adrian Artene | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Tulburătoare și Înălțătoare discuția dintre Ana Blandiana și Adrian Artene | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Suedia a adoptat o lege prin care este redusă vârsta de schimbare a sexului
Suedia a adoptat o lege prin care este redusă vârsta de schimbare a sexului
2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României
2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României
Unde se află prima cabană montană construită în România?
Unde se află prima cabană montană construită în România?
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi