Home » Natură » Tavolara, insula din largul coastelor Sardiniei care găzduieşte cel mai mic ”regat” din lume – FOTO

Tavolara, insula din largul coastelor Sardiniei care găzduieşte cel mai mic ”regat” din lume – FOTO

Publicat: 20.03.2016
Petecul de uscat este locuit de peste două secole de membrii unei singure familii.

În Golful Olbia, din largul coastelor Sardiniei, se află Tavolara, o insulă cu relief înalt, având o lungime de 5 kilometri şi o lăţime de un kilometru. La unul dintre capetele acesteia se află un istm, de altfel singura zonă locuibilă din întreg teritoriul de uscat. Aici, descendeţii lui Giuseppe Bertoloni trăiesc de mai bine de 200 de ani.

Foto:amusingplanet.com/ansmartie/Flickr

Acesta a fost un imigrant genovez, care a ajuns pe insulă în anul 1807, cu intenţia de a trăi aici împreună cu una dintre cele două soţii ale sale şi copiii lor, în încercarea de scăpa de pedeapsa care se aplica în cazul persoanelor bigame. La sosirea pe insula Tavolara, Giuseppe s-au autoproclamat „rege al insulei”, susţinând că a primit acest titlu din partea regelui Sardiniei, Carlo Alberto, în timpul unei vizite pe care acesta a făcut-o în anul 1836.

De atunci şi până acum, în familia Bertoloni au crescut şapte generaţii. Reprezentanţii acestora au purtat cu toţii titlul de  „rege al insulei Tavolara”, deşi ei stăpâneau numai peste membrii propriilor lor familii. În momentul de faţă, aceştia se ocupă, printre altele, cu crescutul caprelor, pescuitul şi vânzarea de suveniruri. De asemenea, ei au în proprietate două dintre restaurantele de pe insulă.

Foto:amusingplanet.com/ansmartie/Flickr

Regele Carlo Alberto s-a aflat, într-adevăr, pe insula Tavolara, în anul 1836. Ba mai mult, la câţiva ani după aceea, el a fost de acord ca unul dintre descendenţii lui Giuseppe Bertoloni, Paolo, să primească, în mod oficial, titlul de „Rege al Tavolarei”.

În anul 1934, insula a intrat în componenţa statului italian, iar privilegiile acordate familiei Bertoloni au fost anulate. Mai mult decât atât, în 1962, NATO a construit aici o bază militară, care acoperea jumătate din teritoriul locuibil al zonei de uscat.

Foto: amusingplanet.com/Simone Zucchelli/Flickr

Astăzi, familia mai are în proprietate doar 50 de hectare de teren. Pentru că nu mai pot purta titlul de „regi ai Tavolarei”, membrii acesteia au fost recunoscuţi de către statul italian, în mod onorific, drept „protectori ai insulei”. Cu toate acestea, autodeclaratul „rege Tonino” încearcă din răsputeri să restabilească onoarea strămoşilor săi, creând cel mai mic regat care ar putea exista în momentul de faţă.

Sursa: amusingplanet.com

Vă mai recomandăm şi: Toaletele publice din Parisul secolului al XIX-lea, adevărate opere de artă – GALERIE FOTO

                                   Imagini medievale ale Iubirii. Cum au văzut DRAGOSTEA artiştii din Evul Mediu. Unele imagini nu erau prea cuminţi – GALERIE FOTO

                                    Cel mai vizitat oraş din lume – FOTO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani