Home » Natură » ”Aceasta este ultima şansă”. Cât COSTĂ salvarea Marii Bariere de Corali, afectată grav – FOTO+VIDEO

”Aceasta este ultima şansă”. Cât COSTĂ salvarea Marii Bariere de Corali, afectată grav – FOTO+VIDEO

Publicat: 25.05.2016
Mai mult de jumătate dintre coralii din unele părţi ale recifului sunt morţi.

Guvernul australian trebuie să aloce câte 1 miliard de dolari pe an, timp de 10 ani, pentru a reduce poluarea apei şi a salva Marea Barieră de Corali de schimbările climatice, spun oamenii de ştiinţă.

Rezultatele cercetărilor au demonstrat că declinul stării recifului este provocat de poluanţii din zonele agricole şi urbane, pescuitul şi schimbările climatice.

Autorul principal al raportului, Jon Brodie, de la James Cook University a numit cheltuielile curente ca fiind „total inadecvate”.

„Aceasta este ultima şansă, iar cheltuielile sunt total inadecvate … Ori se face ceva în mod corespunzător, ori să se renunţe la recif. E atât de grav”, a declarat Jon Brodie.

Brodie şi colegul său Richard Pearson au analizat planurile actuale de gestionare şi au evaluat impactul acestora, estimând necesarul pentru a da o şansă recifului de corali în faţa schimbărilor climatice. Măsurile necesare ar costa 10 miliarde de dolari timp de 10 ani.

”Mai mult de jumătate din partea de nord a Marii Bariere de Corali este moartă sau aproape pe moarte din cauza albirii coralilor, cel mai mare eveniment din istorie”, a declarat preşedintele autorităţii Parcului Marin al Marii Bariere de Corali.

Sursa foto: ARC Centres of Excellence

Potrivit estimărilor, circa 50 – 60 % din cele 900 de recifurilor din partea de nord a site-ului Patrimoniului Mondial UNESCO vor muri sau au murit deja.

„Este foarte puternică legătura cu încălzirea globală. Partea cea mai afectată este nordul recifului Lizard Island, în largul coastei de nord a Queensland”, a declarat Russell Reichelt.

Pozele subacvatice au confirmat gravitatea evenimentului.

Întinderea şi amploarea de albire variază în recif. Tronsonul cuprins între Cairns şi Mackay este parţial decolorat, spun cercetătorii. Recifele de la sud de Mackay au scăpat de albire severe, deoarece temperaturile apei acolo au fost mai scăzute în timpul verii.

Un studiu publicat de o echipa de oameni de ştiinţă australieni a constatat că evenimentul de albire ar fi fost aproape imposibil, fără schimbările climatice provocate de om.

Cercetătorii au estimat că temperaturile înregistrate în martie la suprafaţa mării ar fi fost normale prin 2034.

„Deoarece mările se încălzesc din cauza acţiunile noastre asupra climei, evenimente de albire ce au afectat Marea Barieră de Corali sunt susceptibile de a deveni mai frecvente şi mai devastatoare”, afirmă Andrew King, unul dintre autorii studiului si cercetător în schimbările climatice extreme de la Universitatea din Melbourne.

Sursa: Mail Online

Vă recomandăm şi aceste articole:

 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase