Home » Natură » Cercetătorii au creat pisica de mare cyborg

Cercetătorii au creat pisica de mare cyborg

Publicat: 14.07.2016
Cercetătorii au dezvoltat o nouă creatură sintetică, folosind celulele unui şoarece pentru a crea o pisică de mare robotizată, ghidată de lumină.

Deşi hibridul dintre un şoarece şi o pisică de mare poate semăna cu Frankenstein, cercetarea doreşte să descopere modul în care sângele este pompat în corp.

Invenţia a fost creată de bioinginerul Kit Parker de la Institutul Wyss, Universitatea Harvard, căruia i-a venit ideea invenţiei în timp ce vizita un acvariu împreună cu fiica sa.

,,Ea a încercat să atingă o pisică de mare. Când şi-a pus mâna în apă, creatura şi-a schimbat locul rapid, într-un mod foarte elegant. M-a lovit ca un fulger faptul că aş putea reconstrui acel tip de muşchi asemănător cu muşchiul ce înveleşte inima”, a declarat Parker.

Ideea lui Parker nu a fost întâmpinată cu entuziasm de colegul său Sung-Jing Park, de la Institutul Wyss.

,,M-am aşezat şi i-am spus: Sung-Jin, vom prelua părţii din corpul unui şoarece şi-l vom reconstrui precum o pisică de mare, apoi vom utiliza o lumină pentru a-l ghida”, a declarat Parker.

Echipa a reuşit să transpună în realitate viziunea cercetătorului. Pisica de mare  cyborg cântăreşte 10 grame şi este de mărimea unei monede. Ea este creată dintr-un schelet din aur acoperit de un strat de polimer elastic.

Corpul este construit pentru a reproduce forma şi aripioarele peştelui şi este acoperit cu aproximativ 200 de mii de celule vii (cardiomicite) din inima şoarecelui.

Aceste celule musculare au fost construite genetic să răspundă razelor luminoase, pentru a pune în mişcare aripioara, fapt ce ajută robotul să se propulseze prin apă.

Mult mai impresionant este faptul că intensitatea luminii schimbă direcţia şl viteza cu care se deplasează robotul. Astfel, el poate naviga prin apă ferindu-se de obstacole.

Parker doreşte să cerceteze mult mai amănunţit cardiomiocitele, pentru a putea dezvolta noi pompe sintetice pentru utilizarea umană.

,,Vreau să construiesc o inimă artificială, dar nu voi reuşi din prima. Acesta este un exerciţiu”, a afirmat Parker.

Între timp, cercetătorii au afirmat că nu vor construi şi alte replici ale robotului. Datorită combinaţiei dintre părţile vii şi cele robotice, echipa l-a clasificat ca fiind un cyborg.

,,Cred că este vorba despre o formă de viaţă, nu l-aş numi organism, pentru că nu se poate reproduce, dar cu siguranţă este în viaţă”, a adăugat cercetătorul.

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase