Home » Natură » Preferinţele INEDITE ale lorisului greoi. Obiceiul său este similar cu cel al oamenilor – FOTO+VIDEO

Preferinţele INEDITE ale lorisului greoi. Obiceiul său este similar cu cel al oamenilor – FOTO+VIDEO

Publicat: 22.07.2016
Micile primate şi-au căpătat faima în urma unui filmuleţ postat pe Youtube.

Consumul de alcool nu este chiar atât de neobişnuit în rândul animalelor. De exemplu, papagalii preferă fructele fermentate, iar unele maimuţe le fură turiştilor băutura. Într-un studiu, s-a descoperit că cimpanzeii din Africa de Vest invadează plantaţiile de vin, când băutura are o fermentaţie de 7%, şi consumă, în medie, câte trei litri din licoarea bahică. 

Alcoolul este foarte calorific. Drept urmare, el este o sursă bună de energie, dar este, în acelaşi timp, şi toxic. Studiile anterioare au demonstrat că oamenii şi maimuţele africane posedă o mutaţie genetică specifică care creşte nivelul digestiei alcoolului. Acest lucru înseamnă că maimuţele beneficiază de mai multă energie, minimalizând efectele negative ale acloolului.

Cercetătorii au analizat dacă primatele preferă sau nu alcoolul, printr-un experiment.  Specialiştii le-au oferit animalelor două pahare cu băutură, unul cu o concentraţie mai mare de alcool şi celălalt cu o concentraţie mai mică.

Lemurul ai-ai din Madagascar a ales băutura cu o concentraţie mai mare de alcool, iar lorisul greoi a ales acelaşi pahar. Lorisul greoi, în general, se hrăneşte cu nectar. Aşadar, faptul că a ales paharul cu cea mai mare concentraţie calorică nu este o surpriză.

Mamiferul ai-ai se hrăneşte în general cu larve din scoarţele copacilor, dar, în sezonul ploios, 20% din mâncarea lor constă în nectarul arborelui călătorului, plantă originară din Madagascar. Acest lucru înseamnă că mutaţia genetică le este folositoare primatelor atunci când singura lor hrană este nectarul fermentat.

Rezultatele au dovedit că originile consumului de alcool sunt prezente de la primii oameni, ceea ce înseamnă că preferinţele oamenilor pentru alcool au origini antice. ,,Rezultatele noastre confirmă faptul că mâncarea fermentată juca un rol important în dieta strămoşilor noştri”, a declarat Samuel Gochman, unul dintre coautorii lucrării.

Sursa: IFL Science

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase