Home » Natură » O comunitate dintr-o insulă din Alaska a votat mutarea pe continent

O comunitate dintr-o insulă din Alaska a votat mutarea pe continent

O comunitate dintr-o insulă din Alaska a votat mutarea pe continent
Publicat: 19.08.2016
În contextul schimbărilor climatice dramatice, o mică comunitate insulară din Shishmaref, în nordul statului Alaska (SUA), şi-a exprimat pentru a doua oară prin referendum opţiunea de a se muta pe teritoriul continental.

În Shishmaref trăiesc circa 600 de persoane, dintre care 168 de oameni s-au prezentat la vot. 89 dintre aceştia au votat pentru mutare, iar 79 împotrivă.

Ideea relocării comunităţii din Shishmaref datează din 1970. În 2002 a mai avut loc un referendum în care s-a decis mutarea, însă costurile acestei iniţiative sunt considerabile.

Un studiu din 2004 a arătat că relocarea pe continent ar costa 180 de milioane de dolari, în timp ce rămânerea costă 110 milioane de dolari.

Shishmaref se află pe o insulă de aproape 5 kilometri lungime şi circa 400 metri lăţime, unde creşterea nivelului apei a determinat deja mutarea a 13 locuinţe.

Cel puţin 12 comunităţi din Alaska şi-au exprimat dorinţa de a se muta din motive similare celor din Shishmaref. Totodată, potrivit oficialilor americani, circa 200 de comunităţi suferă consecinţe ale schimbărilor climatice precum eroziunea sau inundaţiile.

Surse: ABC News, Huffington Post

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase