Home » Natura » Descoperire INCREDIBILĂ în Golful Mexic. ”Lacul subacvatic” care ucide orice creatură care pătrunde în zonă. ”Pare că nu este de pe această lume”

Descoperire INCREDIBILĂ în Golful Mexic. ”Lacul subacvatic” care ucide orice creatură care pătrunde în zonă. ”Pare că nu este de pe această lume”

Autor: Oana Bujor 11.04.2016
Pe fundul Golfului Mexic a fost descoperit un ''lac" de unde zăcăminte de sare ies la suprafaţă împreună cu bulele de metan.

Denumit ,,Jacuzzi-ul disperării”,  zona cu apă foarte sărată ucide orice creatură care intră în ea. ,,Piscina” circulară, cu o circumferinţă de 30 de metri şi o adâncime de aproape 4 metri, se află la peste un kilometru sub suprafaţa golfului. Apa din interiorul său este de cinci ori mai sărată decât cea din jurul său. În consecinţă, saramura este atât de densă încât a rămas pe fundul golfului, formând un ,,cazan” cu chimicale toxice, inclusiv gazul metan şi sulfaţi de hidrogen care nu se amestecă cu apa din jur. 

,,Este unul dintre cele mai incredibile lucruri descoperite în adâncurile mării,” a declarat Erik Cordes, profesor de biologie din cadrul Universităţii Temple. ,,Ajung pe fundul mării şi descoperi ceva ce seamană cu un lac sau un râu. Pare că nu este de pe această lume,” a adăugat el.

Cordes studiază în general coralii din apele adânci. Formaţiunea ciudată a descoperit-o în 2014, utilizând un vehicul subacvatic controlat de la distanţă. În următorul an, s-au întors şi au cercetat zona dintr-un submarin pentru trei persoane. ,,Am reuşit să vedem deschizătura unui canion. Am urmat panta abruptă şi am observat  aceste aluviuni, ne-am apropiat şi am văzut soluţia salină scurgându-se peste acest zid ca un iaz,” a declarat Cordes.

Pe fundul ,,piscinei” se află bacterii şi zăcăminte de sare, iar pe marginea ei  experţii au descoperit carcasele crabilor care s-au aventurat în crater, căutând mâncare. Echipa a prelevat probe ale creaturilor care s-au adaptat la salinitatea extremă şi la lipsa oxigenului, Cordes afirmă că astfel de creaturi ar putea exista şi pe alte planete adaptate la mediile de viaţă de acolo.

Sursa: Seeker

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Cele mai noi articole
12 ani de închisoare pentru un dentist care a efectuat o operație în timp ce stătea pe un hoverboard
12 ani de închisoare pentru un dentist care a efectuat o operație în timp ce stătea pe un hoverboard
Coreea de Sud o acuză pe cea de Nord că a ucis un oficial și apoi a incendiat cadavrul
Coreea de Sud o acuză pe cea de Nord că a ucis un oficial și apoi a incendiat cadavrul
Cum arăta prima Dacia 1100 scoasă pe linia de producţie a uzinei de la Mioveni
Cum arăta prima Dacia 1100 scoasă pe linia de producţie a uzinei de la Mioveni
Google Maps va afişa câte cazuri de COVID-19 sunt într-o anumită zonă geografică
Google Maps va afişa câte cazuri de COVID-19 sunt într-o anumită zonă geografică
Cea mai mare eșuare în masă din istoria Australiei. Cel puțin 380 de balene au murit
Cea mai mare eșuare în masă din istoria Australiei. Cel puțin 380 de balene au murit
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Norii de la țigările electronice nu sunt doar„vapori”. Cuvântul a fost ales pentru că sună inofensiv
Norii de la țigările electronice nu sunt doar„vapori”. Cuvântul a fost ales pentru că sună inofensiv
Lucrările de conservare a uneia dintre sculpturile lui Michelangelo au dus la descoperirea unor detalii necunoscute
Lucrările de conservare a uneia dintre sculpturile lui Michelangelo au dus la descoperirea unor detalii necunoscute
Cum să alegi un robot de bucătărie în funcție de caracteristici
Cum să alegi un robot de bucătărie în funcție de caracteristici
Cum a vrut Nicolae Ceauşescu să demoleze Gara de Nord, construită din ordinul Regelui Carol I – FOTO
Cum a vrut Nicolae Ceauşescu să demoleze Gara de Nord, construită din ordinul Regelui Carol I – FOTO
Cinci tineri români care au câștigat medalia de argint la „Thales TechChallenge”
Cinci tineri români care au câștigat medalia de argint la „Thales TechChallenge”
Sute de mii de prezervative uzate au fost reambalate pentru a fi vândute din nou
Sute de mii de prezervative uzate au fost reambalate pentru a fi vândute din nou
De ce unele telefoane Samsung au probleme legate de baterii?
De ce unele telefoane Samsung au probleme legate de baterii?
„Afirmațiile grandioase” despre viața pe Venus nu sunt susținute de dovezi. Ce spun scepticii
„Afirmațiile grandioase” despre viața pe Venus nu sunt susținute de dovezi. Ce spun scepticii
Speranțe pentru una dintre cele mai amenințate specii de pe Pământ. Doi pui au fost văzuți în Indonezia
Speranțe pentru una dintre cele mai amenințate specii de pe Pământ. Doi pui au fost văzuți în Indonezia
Fizicienii au descoperit că apa super răcită este, de fapt, două lichide diferite în unul singur
Fizicienii au descoperit că apa super răcită este, de fapt, două lichide diferite în unul singur
Uraganul Sally a lăsat în urmă mii de stele de mare pe o plajă din Florida
Uraganul Sally a lăsat în urmă mii de stele de mare pe o plajă din Florida
Joacă gravitația un rol în cazul experimentului ”pisicii lui Schrödinger”? Un studiu recent spune că nu
Joacă gravitația un rol în cazul experimentului ”pisicii lui Schrödinger”? Un studiu recent spune că nu