Home » Natură » Un cerb blocat în albia râului Bistriţa a fost salvat de pompierii suceveni

Un cerb blocat în albia râului Bistriţa a fost salvat de pompierii suceveni

Publicat: 13.02.2017
Un cerb blocat în albia râului Bistriţa pe raza comunei sucevene Dorna Arini a fost salvat, luni, de pompierii militari din Vatra Dornei, care au intervenit cu o barcă pneumatică şi au ghidat animalul astfel încât să ajungă din nou în pădure.

Potrivit ISU Suceava, un localnic a semnalat, luni, prin 112, că un cerb, probabil fugărit din pădure de o haită de lupi, a ajuns în albia râului Bistriţa şi nu mai putea ieşi din apa îngheţată, din cauza malurilor abrupte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La sosirea pompierilor, cerbul, care se afla de mai multă vreme în apa îngheţată, era în stare de hipotermie şi se mişca cu greu.

Pompierii miltari au intervenit atât cu barca pneumatică, cât şi prin apă, şi l-au mânat până într-o zonă în care cerbul a reuşit să iasă pe mal.

„Chiar dacă s-au udat din cap până în picioare şi au îngheţat de frig, militarii s-au bucurat pentru că au salvat cerbul, care până la urmă s-a îndreptat spre pădurea aflată în apropiere”, arată ISU Suceava.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase