Home » Natură » Nu şerpii au fost prima specie veninoasă. O descoperire recentă a elucidat un mister vechi

Nu şerpii au fost prima specie veninoasă. O descoperire recentă a elucidat un mister vechi

Publicat: 18.02.2017
Fosila speciei Euchambersia therapsid (un protomamifer), care trăia acum 260 de milioane de ani, este cea mai veche dovadă a existenţei veninului. Analizele pe baza acestor fosile au arătat că există trăsături anatomice pentru producţia de venin.

Euchambersia therapsid era o specie de mamifer care exista în sudul Africii de astăzi. Fiind doar de dimensiunea unui câine, acesta trebuia să supravieţuiască prădătorilor mult mai mari. Cercetătorii consideră că pentru a realiza acest lucru, specia a dezvoltat venin, relatează Science Daily.

Julien Benoit, cercetător la Bernard Price Institute şi membru al acestui proiect, a menţionat că „aceasta este prima dovadă a celui mai vechi venin de vertebrată care a fost găsit şi nu este la specia la care ne aşteptam să fie”.

Credit: Wits University

Mai dezvăluie şi că „astăzi, şerpii sunt cunoscuţi pentru veninul lor, dar consemnările fosile dispar în timpul geologic acum la 167 milioane de ani, astfel la 260 de milioane de ani Euchambersia a dezvoltat venin cu 100 de milioane de ani înainte de existenţa şerpilor”.

Această trăsătură nu a putut fi observată în mod direct, întrucât glandele acestea nu se păstrează. Cu tehnologia de astăzi însă, cu scanări şi modelări tridimensionale au putut fi observate în craniul acestei specii mici fose şi canale în maxilar. Spre deosebire de speciile de reptile veninoase de astăzi, E. therapsid avea veninul în cavitatea bucală, intrând în sânge în urma muşcăturii, fără să fie injectat cu ajutorul dinţilor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

„Sunt cele mai extraordinare şi anapoda mamifere pe care le-am întâlnit”: ce nouă descoperire a inspirat această declaraţie?

Şansa mamiferelor a fost dispariţia dinozaurilor. Ce stă la baza diversităţii speciilor de mamifere?

Cât cântăresc toate mamiferele terestre de pe planetă. Infografic

Pangolinul, cel mai ciudat mamifer de pe Pământ. Are limba mai lungă decât corpul

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase