Home » Natură » Japonezii au eutanasiat 57 de maimuţe rare. ”Au fost omorâte pentru a proteja mediul”

Japonezii au eutanasiat 57 de maimuţe rare. ”Au fost omorâte pentru a proteja mediul”

Japonezii au eutanasiat 57 de maimuţe rare. ”Au fost omorâte pentru a proteja mediul”
Publicat: 24.02.2017
O grădină zoologică din Japonia a fost nevoită să reducă numărul de maimuţe japoneze cu o treime după ce s-a descoperit că primatele purtau gene de la o „specie străină invazivă”.

Cei de la respectiva grădină zoologică credeau că au maimuţe de zăpadă pure din punct de vedere genetic, native insulelor japoneze. De fapt, acestea erau hibrizi cu Macaca mulatta (maimuţe rhesus)relatează IFL Science.

Din 2013, după o revizuire a legilor de mediu din Japonia, a devenit ilegală ţinerea şi transportarea speciilor invazive, inclusiv hibrizii. Acest lucru a însemnat că cele 57 de maimuţe au trebuit eutanasiate prin injecţie letală. „Au fost omorâte pentru a proteja mediul”, susţine un oficial japonez.

După acest eveniment, grădina zoologică a ţinut o comemorare în onoarea maimuţelor la templul budist local pentru a le „linişti sufletele”.

Hibridizarea reprezintă un risc pentru speciile native, spre exemplu, pisicile sălbatice din Scoţia sunt pe cale de dispariţie pentru că se împerechează cu pisicile domestice. Acum există doar câteva sute de exemplare de pisici sălbatice, în cele mai izolate zone din Scoţia.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

30 de lucruri pe care nu le stiai despre maimute

Cimpanzeii bonobo sunt cele mai inteligente maimuţe antropoide din lume (VIDEO)

De ce au unele maimuţe feţe colorate?

Maimutele capucin “citesc” simbolurile

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase