Home » Natură » Suntem mai apropiaţi de cimpanzei decât credem: două studii de amploare susţin că cimpanzeii sunt altruişti la fel ca omul

Suntem mai apropiaţi de cimpanzei decât credem: două studii de amploare susţin că cimpanzeii sunt altruişti la fel ca omul

Suntem mai apropiaţi de cimpanzei decât credem: două studii de amploare susţin că cimpanzeii sunt altruişti la fel ca omul
Publicat: 25.06.2017
Două studii efectuate de echipe de cercetare diferite indică faptul că cimpanzeii renunţă la hrană pentru a ajuta alţi indivizi cu care nu sunt înrudiţi şi merg în patrule riscante pentru beneficiul altor indivizi. Cercetările acestea oferă indicii esenţiale despre modul în care cooperarea - fundaţia civilizaţiei, a apărut la oameni.

Brian Hare, antropolog la Universitatea Duke din Carolina de Nord, care nu a participat la acest studiu, susţine, conform Science Magazine, că „ambele studii furnizează dovezi clare cu privire la forme de cooperare între cele mai apropiate rude ale noastre care până acum au fost dificil de demonstrat în alte specii în afară de om”.

În primul studiu, psihologii Martin Schmelz şi Sebastian Grüneisen de la Institutul Max Planck din Leipzig, Germania, au antrenat şase cimpanzei pentru a juca un joc în care împărţeau bulete de banane. Fiecare cimpanzeu avea un partener care trebuia să aleagă să tragă una dintre cele patru sfori la alegere, fiecare cu rezultat diferit: prima rezulta în primirea de bulete doar pentru cimpanzeul care trăgea de sfoară, a două oferea doar celuilalt, a treia oferea amândurora, iar a patra însemna că îşi sare rândul şi lasă partenerul să ia o decizie.

Fără ca alţi cimpanzei să ştie, individul care începea mereu jocul – o femelă pe nume Tai – a fost antrenată pentru a alege întotdeauna ultima opţiune. Din punctul de vedere al partenerului acestuia, era o decizie riscantă, riscând să piardă recompensa. După multe încercări, în timp ce Tai renunţa la rândul ei,  cei şase parteneri trăgeau de sfoara care duceau la recompense atât pentru ei cât şi pentru Tai în proporţie de 75% din timp, indicând faptul că aceştia apreciau faptul că risca pentru a-i ajuta.

Cercetătorii au vrut să vadă şi dacă subiecţii renunţau la propria recompensă pentru Tai. În noul experiment, atunci când Tai renunţa la rândul său, ceilalţi cimpanzei aveau posibilitatea de a-şi procura patru bulete de banane, iar Tai niciuna sau de a procura trei pentru ei şi trei pentru Tai. Subiecţii au ales opţiunea în care se sacrificau în proporţie de 44% din timp, comparabil cu doar 17% din timp când cercetătorii şi nu Tai luau decizia iniţială. Acest lucru sugerează că cimpanzeii apreciau şi ofereau o recompensă lui Tai pentru altruismul acesteia, chiar şi dacă îi costa.

Grüneisen a precizat că „această dimensiune psihologică a cimpanzeilor în ceea ce priveşte luarea deciziilor – având în vedere cât a riscat un partener pentru a-i ajuta – este nouă”.

Al doilea studiu scoate la iveală un indiciu crucial cu privire la evoluţia societăţii umane

Al doilea studiu, publicat la fel ca primul în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), a dorit să determine motivul pentru care cimpanzeii masculi îşi riscă viaţa în misiunile de patrulare. Aceştia patrulează la marginile teritoriului pentru a depista potenţiali intruşi. Aceste expediţii sunt riscante. Aproximativ o treime din timp aceştia se întâlnesc cu cimpanzei din grupurile rivale şi se întâmplă ca întâlnirea să fie sângeroasă.

Conform teoriilor clasice, cimpanzeii se pun într-un astfel de pericol doar dacă rudele apropiate ale lor sunt în pericol. Totuşi, după analizarea comportamentului a 3750 de cimpanzei masculi din Ngogo, Uganda, care a durat 20 de ani, cercetătorii au aflat că deşi acest lucru era adevărat pentru majoritatea cimpanzeilor, mai mult de un sfert dintre cei care patrulau nu aveau rude apropiate în grup. Mai mult decât atât, masculii care nu patrulau nu sufereau nicio repercusiune.

Antropologul Kevin Langerbraber de la Universitatea de Stat din Arizona, autorul acestui studiu, a sugerat că o teorie numită group augmentation explică această descoperire. Teoria se referă că prin patrularea graniţelor pentru protejarea hranei şi pentru expansiunea teritorială, întregul grup devine mai atractiv pentru femele şi astfel se îmbunătăţesc şansele fiecărui mascul de a se reproduce.

Cercetătorul adaugă şi că astfel de comportament poate servi ca bază evolutivă pentru cooperarea umană în cadrul comunităţilor mari şi diverse. „Una dintre cele mai neobişnuite particularităţi ale cooperării umane este scara largă. […] Probabil mecanismele care declanşează acţiunea colectivă la cimpanzei reprezintă baza pentru evoluţia cooperării mai sofisticate prezente în evoluţia umană”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Comportamentul deosebit descoperit la cimpanzei. Utilizează ,,unelte” pentru colectarea apei

Cimpanzeii trăiesc sexul mai intens decât oamenii

Genetic, suntem aproape identici cu cimpanzeii. De ce suntem, totuşi, atât de diferiţi de ei?

Scene terifiante filmate în lumea animală. Fostul lider al unui grup de cimpanzei a fost torturat şi mâncat când a încercat să-şi recapete poziţia

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase