Home » Natură » Pinguinii sunt în mare pericol: mii de pui mor în Antarctica

Pinguinii sunt în mare pericol: mii de pui mor în Antarctica

Pinguinii sunt în mare pericol: mii de pui mor în Antarctica
Publicat: 17.10.2017
O colonie de aproximativ 18.000 de perechi de pinguini Adélie din regiunea Terre Adélie din Antarctica suferă din cauza morţilor unui număr foarte mare de pui, conform WWF. Incidentul a avut loc din cauza întinderii extrem de mari a gheţii care forţează pinguinii să se aventureze mai departe în căutarea hranei, lăsându-şi puii acasă să moară de foame.

Pinguinii mănâncă de obicei crustacee mici, iar întinderea mai mare a calotei face ca accesul la hrana marină să fie mai dificil, scrie The Independent.

În urmă cu patru ani, aceeaşi colonie a suferit un şoc similar. Atunci era alcătuită din 20.196 de perechi şi niciuna nu a putut creşte pui. Atunci, o cantitate neobişnuit de mare de calotă glaciară, alături de ploi, vreme caldă şi o scădere bruscă a temperaturii au dus la degerarea puilor.

„Pinguinii Adélie sunt unele dintre cele mai rezistente animale de pe planeta noastră”, a precizat Rod Downie, directorul programelor de conservare a speciilor polare de la WWF. 

Mai mult decât atât, zona poate fi ameninţată de pescuit. „Riscul deschiderii acestei zone pentru pescadoare, care ar intra în competiţie pentru hrană cu pinguinii care îşi revin după două catastrofe în doar patru ani, este de neconceput”, adaugă acesta.

Oficialul de la WWF sugerează că zona trebuie inclusă în ceea ce se numeşte marine protected area (MPA), o zonă protejată care nu trebuie afectată de activităţile antropice.

„Regiunea este afectată de schimbările de mediu care sunt asociate cu ruperea gheţarului Mertz în 2010”, a precizat Yan Ropert-Coudert, care conduce programul de studiere al pinguinilor din această colonie. „O MPA nu ar remedia aceste schimbări, dar ar preveni mai multe impacturi negative, rezultate în urma activităţii omului, precum turismul sau pescuitul”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum sunt afectate populaţiile de pinguini de schimbările climatice

Pinguinii imperiali, ”îndoliaţi” de moartea puiului. Imagini VIDEO remarcabile

Sub aisbergul masiv din Antarctica s-a descoperit o zonă fascinantă care a stat ascunsă timp de 120.000 de ani

În ciuda încălzirii globale, gheaţa din Antarctica a atins un nivel record

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase