Home » Natură » Un urs a mâncat un porc de 150 de kilograme dintr-o gospodărie din Buzău

Un urs a mâncat un porc de 150 de kilograme dintr-o gospodărie din Buzău

Un urs a mâncat un porc de 150 de kilograme dintr-o gospodărie din Buzău
Publicat: 28.03.2018
Un urs a pătruns, în noaptea de luni spre marţi, într-o gospodărie din localitatea Colţi, judeţul Buzău, de unde a luat un porc de 150 de kilograme. Autorităţile locale au mers pe teren pentru stabilitarea pagubelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Viceprimarul localităţii Colţi, Octavian Stanciu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că un urs atacat, în noaptea de luni spre marţi, o gospodărie din comună, de unde a luat un porc de 150 de kilograme, informează Mediafax.
 
”Oamenii s-au uitat cum este luat porcul din ogradă. Nu puteau interveni. Ursul l-a mâncat, am înţeles că ar fi şi îngropat din porc prin pădure. A venit primăvara şi coboară din pădure. Este primul lui atac, dar ne aşteptăm şi la altele”, a declarat Stanciu.
 
Viceprimarul a adăugat că marţi autorităţile au mers la gospodăria atacată de urs pentru constatare.
 
”Am mers pentru constatare. Am făcut şi adrese către Garda Forestieră şi către mediu. Aceste adrese trebuie făcute pentru despăgubire, altă putere nu avem. Din gospodăria asta ursul a mai luat acum doi ani tot un porc”, a afirmat viceprimarul din Colţi.
 
Potrivit acestuia, ursul terorizează localnicii de aproximativ patru ani.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase